Opinii

Dan Turturică, explică cu subiect și predicat cui folosesc de fapt atacurile lui Dragnea împotriva Justiției: ”Există un pericol infinit mai mare decât actualul șef al PSD!”

Cel mai greu de îndurat în această perioadă tensionată, când pare că se va alege praful de toate progresele României din ultimii 12 ani: senzația de deja-vu. Senzația că suntem condamnați să purtăm, încă o dată și încă o dată, aceleași războaie pe care le credeam, până nu demult, câștigate definitiv.

Chinuitoare este senzația că nu se va termina niciodată, că și peste 20 de ani vor exista politicieni care vor încerca să trateze majoritatea ca pe o masă amorfă, bună doar să fie furată și mințită în față. Că și atunci vor încerca ne convingă că este perfect legal și moral ca din patrimoniul statului să fie smulsă o halcă pentru a fi făcută cadou unui conducător iubit. Sau să fie șterse câteva sute de milioane din datoria unei companii private către buget. Sau să fie distruse legi și instituții pentru a scăpa de pușcărie câțiva mafioți.

Dacă veți avea curiozitatea să scormoniți prin această gigantică arhivă emoțională care este Facebook-ul o să descoperiți că reacțiile pe care azi le stârnesc acțiunile lui Liviu Dragnea, ale lui Călin Popescu Tăriceanu și ale aliaților lor sunt identice cu cele pe care le generau faptele și vorbele lui Ponta și ale lui Antonescu și ale locotenenților din USL (mulți, ca și Dragnea, rămași la putere).

Sunt identice și cu comentariile care se găsesc în arhivele site-urilor de știri, când încă nu exista Facebook, despre Adrian Năstase, Ion Iliescu și camarilele lor. Și cu nimic diferite, în esență, de înjurăturile bombănite sub plapumă care au rezistat în memoria colectivă din timpul lui Ceaușescu.

Milioane și milioane de semne de exclamare, de expresii de stupefacție, de furie, de revoltă, de deznădejde, sedimentate, straturi peste straturi, în zeci de ani. Și mai toate rămase, cu doar câteva excepții, patru alegeri prezidențiale, fără urmări.

Aproape nimic pozitiv nu s-a născut, de atunci încoace, din magma frustărilor celor care înțelegeau aberațiile dar care nu au găsit resurse interioare ca să lupte împotriva lor. Schimbările reale nu s-au produs de jos în sus, printr-un proces democratic. Ne-au fost impuse. Cei care le așteptau le-au aplaudat iar cei care au fost încurcați de ele luptă și azi, cu energie debordantă, cu bani, strategii și acțiuni concertate pentru a le anula.

Până să aducă Ion Iliescu minerii, în 1990, nimeni nu ar fi crezut că va mai exista un politician la fel de detestat ca Nicolae Ceaușescu. S-au înșelat. Mulți l-au considerat și încă îl consideră pe Iliescu mai rău, pentru că și-a bătut joc de șansa istorică apărută în decembrie 1989.

Mulți au crezut că după Ceaușescu și Iliescu mai rău nu se poate. Până a apărut Adrian Năstase și a început să sufoce România cu cooperativa sa mafiotă. Până ce ne-a adus în punctul de a rata aderarea la UE din cauza nivelului fără precedent al corupței.

După Năstase, cine ar fi îndrăznit să creadă că ne putem pricopsi cu un premier și un șef de partid mai arogant, mai înfometat decât el? Nimeni! Până ce ni s-a dezvăluit în toată splendoarea moștenirea sa politică, Victor Ponta.

Vă mai amintiți câtă indignare și frustrare ați vărsat pe tastaturi între 2012 și 2015? Vă mai amintiți tonele de minciuni, atacuri abjecte și justificări penibile pe care le-a răspândit în spațiul public și puhoiul de invective cu care i-ați răspuns? Straniu, deși nu au trecut decât doi ani de atunci, atât de tare s-a estompat amintirea celor 4 ani de groază cu Ponta la butoane încât acum pare chiar suportabil.

De ce? Pentru că i-au luat locul Dragnea și Tăriceanu. Deși Ponta și Antonescu au pe conștiință asalturile împotriva statului de drept și a justiției din iarna lui 2012, când încheiau protocoale de colaborare cu ”revoluționarii” lui Voiculescu, pentru desființarea DNA și a CCR (îți mai amintești, Daniel Morar?), de la a doua suspendare a lui Băsescu, din ”marțea neagră,” acum par doar niște strigoi blajini. Nu cred că v-ați mai retrage mâna scârbiți, cum ați fi făcut acum cinci ani, dacă unul dintre ei v-ar apărea întâmplător în față și ar încerca să vă salute.

De ce? Pentru că permanent, la noi, prezentul are un potențial atât de înfricoșător încât catastrofele trecute par să fi fost floare la urecehe. Iar demonii momentului au grijă să depășească rapid recordurile de violență ale predecesorilor. La nimic nu suntem mai performanți decât la a produce pe bandă rulantă noi și noi campioni la batjocorit interesul național și binele comun. Dar demnă de Cartea Recordurilor este și încăpățânarea noastră de a nu înțelege esența problemei.

Cine au fost, la urma urmei, Iliescu, Năstase, Ponta și Antonescu? Cine sunt Dragnea și Tăriceanu? Niște nume generice pentru un sistem de putere în care câteva sute de mii de oameni prosperă, ilegitim, pe spinarea a câteva milioane. Niște paravane în spatele cărora au loc, în fiecare secundă, transferuri ilegale de proprietate de la cetățenii onești, plătitori de taxe, la infractori și profitori care se folosesc de mecanismele și funcționarii statului pentru a primi mai mult decât li se cuvine din procesul de redistribuire a avuției comune.

Nu scăpăm de astfel de oameni pentru că sistemul de putere din care fac parte este permanent în căutarea celor mai talentați și fără scrupule membri pentru a-i promova în funcții de conducere. Sute de mii de mafioți mai mici sau mai mari, de rackeți instituționali, de complici, de mici rotițe și-au dat mâna pentru ca aceste personaje să ajungă în fruntea statului.

În clipa în care unul cade la datorie, luat de DNA, cel mai adesea, mecanismele de supraviețuire intră în acțiune și în locul celui ”răpus” apare un succesor, ales după un singur criteriu. Potențialul lui de a asigura perpetuarea castei.

În CV-ul lui trebuie să apară obligatoriu fapte de vitejie în lupta cu instituțiile care, după 2005, au trecut de partea dușmanilor; abilitatea de a practica un triplu discurs, unul pentru membrii frăției, altul pentru votanții săi și altul pentru ambasadele străine, dar mai ales determinarea aproape sinucigașă de a conserva mecanismele care permit jefuirea eficientă a resurselor publice.

Nimic nu devoaleză mai bine amploarea problemei și faptul că până și Dragnea este doar un executant decât ce s-a întâmplat și se întâmplă cu Ministerul Dezvoltării. De ce s-a făcut Dragnea luntre și punte pentru a bloca demiterea lui Sevil Shhaideh din guvern? Pentru că acest minister guvernează o mare parte din transferul ilicit de proprietate care are loc în această țară.

Miliardele pe care le cheltuiește ar trebui să scoată România profundă din mizerie. Dar după cum știm de atâția ani din anchetele procurorilor o parte din bugetul acestui minister ajunge sub formă de șpăgi în buzunarele unei rețele imense de politicieni locali, patroni de firme clientelare și tot felul angajați ai statului care fie plimbă hârtii, fie țin de șase. Este principala lor sursă de venit.

În același timp, bugetul MDRAP este instrumentul cel mai eficient prin care cei ce îl conduc își asigură loialitatea armatei politice locale. Fără el, atunci când se pune problema unui vot de încredere în organul de conducere al partidului, șeful nu are nicio garanție că șefii de filale locale îl vor susține.

În cazul în care Shhaideh ar fi obligată să-și părăsească postul, iar în locul ei ar fi numit cineva care nu ascultă orbește de Dragnea, acesta ar pierde, de fapt, puterea asupra structurilor de bază ale partidului. Noul șef, de facto, al partidului ar fi cel în mâna căruia s-ar afla alocările bugetare ale MDRAP. El ar putea să le taie instantaneu resursele de finanțare celor care ar alege să-i rămână fideli lui Dragnea și să-i premieze pe cei dispuși să-și tranzacționeze loialitatea.

Dar îndepărtarea lui Shhaideh de la robinetul cu bani și chiar a lui Dragnea din fruntea PSD va duce automat la implozia sistemului care alimentează rețelele mafiote locale cu bani de la buget. Nici vorbă! Sutele de mii de oameni care compun aceste rețele, de care aminteam mai sus, vor face tot ce ține de ei ca să-l înlocuiască pe Dragnea cu un alt Dragnea. Chiar mai agresiv dacă se poate.

Singura soluție ca peste 20 de ani noi sau urmașii noștri să nu scrie pe Facebook despre grozăviile lui Dragnea 20.0 este ca sistemul de putere care funcționează din 1990 încoace să fie destructurat, piesă cu piesă.

Nu va fi suficient ca Dragnea și Tăriceanu să piardă șefia partidelor lor. Nu va fi suficient nici ca la putere să vină PNL, pentru că și ei au o puzderie de Dragnea și Tăriceanu în partid, care de abia așteaptă să le ia locul. Este nevoie ca schimbarea să vină, în sfârșit, de jos în sus, prin forța și determinarea societății civile, a oamenilor cărora nu le este indiferent în ce țară trăiesc.

Cum se va întâmpla, concret, asta? Cum se va produce saltul istoric de la apatie la implicare, de la resemnare la acțiune? De unde vor veni sutele de mii de oameni care sunt dispuși să lupte pentru o României mai bună împotriva sutelor de mii care vor o țară cum a fost și până acum?

Nu știu. Nu am nici cea mai mică idee dacă reluarea asaltului asupra justiției va mai scoate în stradă măcar jumătate față de câți au ieșit în februarie. Dar asta nu înseamnă că există altă ieșire din cercul vicios în care ne-au prins cei ce au preluat puterea de la Ceaușescu și nu o vor lăsa din mână de bună voie.

Pun acest mesaj într-o sticlă și îl arunc într-un ocean de nepăsare cu speranța că, la un moment dat, printr-un miracol, va ajunge în mâinile celor care vor începe schimbarea:

Dacă românii nemulțumiți de cum merge țara nu vor găsi o cale să se unească și să forțeze schimbarea vom vorbi și peste 100 de ani de ce ne fac urmașii lui Iliescu, Năstase, Ponta, Antonescu, Dragnea, Tăriceanu și ai complicilor lor. Și nu ne va folosi la nimic, cum nu ne folosește nici azi.

Autor: Dan Turturica pentru Digi24.ro

Spre TOP

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Acest website foloseste cookie-uri proprii și de la terți pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia. Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu “cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitara emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookieurile NU sunt virusi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcatuite din bucati de cod asa ca nu pot fi executate nici nu pot auto-rula. In consecinta, nu se pot duplica sau replica pe alte retele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot indeplini aceste functii, nu pot fi considerate virusi. Dezactivarea si refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat si folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu inseamna ca nu veti mai primi/vedea publicitate online. Toate browserele moderne ofera posibilitatea de a schimba setarile cookie-urilor. Aceste setari se gasesc de regula in “optiuni” sau in meniul de “preferinte” al browserului.

Inchide