Opinii

Inchisoarea-i pentru fraieri… Popoviciu sau Ghita, milionari condamnati la ani grei de inchisoare, traiesc bine mersi dincolo de hotarele Romaniei!

Nici nu m-am indoit ca, in momentul cand se va afla de condamnarea definitiva a lui Puiu Popoviciu, acesta va fi deja demult plecat peste hotare, intr-un loc de unde sa poata urmari linistit la televizor cum il condamna necrutatoarea justitie romana, scrie Victor Pitigoi intr-un editorial pentru ziare.com.

Nu stiu cum o fi la altii, mai europeni decat noi, dar justitia noastra este uneori cam ca pisica cu clopotei, cea care nu prinde soareci: cerceteaza inculpatul, il judeca, il condamna, iar cand sentinta devine definitiva si irevocabila, n-ai ce face cu ea, intrucat cel in cauza s-a facut intre timp nevazut.

Puiu Popoviciu nu face exceptie de la aceasta regula damboviteana. Zvonurile spun ba ca ar fi fost vazut inca de acum vreo doua luni in Principatul Monaco, ba ca locuieste intr-unul din cele trei apartamente pe care le detine in SUA, ba ca este gazduit intr-un paradis fiscal, care n-a incheiat cu nimeni vreun tratat de extradare, prietenii stiu de ce.

Un singur lucru este sigur: ca a sters-o englezeste, la scurt timp dupa ce aflase de prima condamnare si a inteles ca rezultatul celei definitive n-are cum sa-i aduca ceva bun.

Sa-mi fie iertat, daca am o opinie proprie in aceasta problema, dar imi vine greu sa inteleg cum de n-a fost dat in consemn la frontiera, cum de n-a fost supravegheat pas cu pas si n-a fost urmarit minut cu minut un om aflat la un pas de condamnare, dar putred de bugat, suficient ca sa poata duce o viata de belfer oriunde in lume.

Nu exclud insa nici varianta ca la frontiera s-a dat respectivul consemn pentru numitul Popoviciu, poate chiar a fost urmarit, ba chiar detectivii sa-l fi supravegheat minut cu minut. Ei, si? Celebrul Omar Hayssam nu era si el urmarit pas cu pas, cand a trecut granita, intr-o veselie, pe la Vama Veche? L-a oprit cineva ca sa-l intrebe de sanatate?

Deputatul Sebastian Ghita nu era tot supravegheat clipa cu clipa, atunci cand s-a fofilat prin trafic, si cand nu s-a mai oprit decat dupa ce a ajuns dincolo de frontiera? As zice chiar ca, daca nu primea o mana de ajutor de aici, din tara, n-ar fi apucat sa faca un periplu prin zece tari europene si sa se opreasca pana la urma la vecinii sarbi.

Cand a fost prins la Belgrad, am gandit ca, gata, s-a zis cu el. Da de unde? Abia acum s-au complicat lucrurile, pentru ca dl Ghita, care la noi este un simplu inculpat, in Serbia este un prosper om de afaceri, iar sarbii il pretuiesc. Ba chiar au nevoie de el si de afacerile lui, care acolo sunt investitii straine, ceva dupa care tanjim si noi.

In ultima vreme, se aude atata liniste din tara vecina, incat am indoieli ca ni-l mai dau vecinii pe Ghita pentru interesul nostru, calcand in picioare propriile lor interese. Un comunicat recent al Ministerului Justiei lasa de inteles ca totul depinde de sarbi, iar de noi nimic.

Numai ca, daca suntem atat de mototoli incat nici pe Ghita nu stim sa-l recuperam din tara vecina, atunci ma intreb, in mod firesc, oare ce paradis fiscal ne va lua in serios cand vom cere sa-l extradeze pe Puiu Popoviciu?

Mi se pare cam batator la ochi faptul ca urmaritii si condamnatii, scapati pe la frontiera ca prin urechile acului si in ceasul al doisprezecelea, sunt toti unul si unul, oameni cu buzunarele doldora si care stiu ca banul e ochiul dracului. Dar n-o stiu numai ei. O stiu si cei pe langa care trec neobservati, cand parasesc froniera.

Nu pot insinua ca s-ar fi facut vreo tranzactie cash acolo, pe loc. Doamne fereste! Pot numai observa ca averile acestor imbogatiti ajunsi pe mana justitiei sunt ca stupul de miere, pe langa care nu poti trece fara sa te lingi pe degete.

Iar, daca zic stup, asta e putin. Averea dlui Popoviciu este estimata la peste 340 de milioane de euro, conform unui top publicat de revista Capital. Despre Sebastian Ghita tot presa scrie ca ar fi scos din tara 18 milioane euro, iar fabuloasa avere a unuia ca Omar Hayssam, un alt fugit prins intre timp, nu stia nimeni s-o ghiceasca la data cand fugise.

Sunt cazuri total diferite, dar numitorul comun il ghicesti observand ce usor au trecut pe sub nasul vamesilor si al granicerilor, ce greu i-a fost apoi statului sa-l recupereze pe Hayssam, cate mai are de infruntat ca sa-l inhate pe Ghita si cum ii scad sansele sa puna mana pe condamnatul Popoviciu, plecat departe, cu stupul de miere la el.

Spre TOP

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Acest website foloseste cookie-uri proprii și de la terți pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia. Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu “cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitara emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookieurile NU sunt virusi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcatuite din bucati de cod asa ca nu pot fi executate nici nu pot auto-rula. In consecinta, nu se pot duplica sau replica pe alte retele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot indeplini aceste functii, nu pot fi considerate virusi. Dezactivarea si refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat si folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu inseamna ca nu veti mai primi/vedea publicitate online. Toate browserele moderne ofera posibilitatea de a schimba setarile cookie-urilor. Aceste setari se gasesc de regula in “optiuni” sau in meniul de “preferinte” al browserului.

Inchide