Arena politica

Se ZBATE ca pestele pe uscat! Dragnea da iar sfoara-n partid prin SMS: ”Sa ne MOBILIZAM si sa facem cu totii un EFORT sa ne intalnim duminica pentru semnarea motiunii de cenzura!”

Toți parlamentarii PSD au fost convocați prin SMS de liderul partidului, Liviu Dragnea, pentru citirea moțiunii de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu și Guvernul condus de acesta.

SMS-ul, trimis vineri aproape de miezul nopții, îi anunță practic că prezența la votul de duminică este obligatorie. „Dragi colegi, vă rog mult să ne mobilizăm şi DUMINICĂ (18 iunie), ora 15.00 să facem cu toţii un efort şi să ne întâlnim în şedinţa de grup de la CDEP, pentru semnarea moţiunii de cenzură! Va urma BPR la ora 16.00 iar la ora 16.30 vom avea plen reunit, în cadrul căruia se va citi textul moţiunii. La final vom avea o întâlnire comună – parlamentari şi preşedinţi de organizaţii judeţene, într-o locaţie ce urmează a fi comunicată ulterior. Prezenţa obligatorie!”, se arată în mesajul transmis parlamentarilor, obţinut de News.ro. 

Moțiunea de cenzură, mutată duminică

Mihai Fifor, liderul senatorilor PSD a declarat, vineri seară, că moțiunea de cenzură pregătită de partid va fi prezentată duminică, în plenul reunit al celor două camere.

Parlamentul va fi convocat duminică pentru citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Mihai Fifor a declarat că acțiunile lui Sorin Grindeanu și Victor Ponta, în calitate de „foști membri ai partidului”, sunt ilegale și că, în aceste condiții, Parlamentul va fi convocat duminică pentru citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

Moțiunea va fi citită la ora 16:30, în plenul Parlamentului. La ora 15:00 vor avea loc ședințele grupurilor parlamentare, apoi ședințele Birourilor Permanente.

„Duminică, de la ora 16.30, se va citi moţiunea de cenzură. La ora 15 vor avea loc şedinţe de grup, la 16.30 şedinţa de plen reunit când va fi citită moţiunea de cenzură. Nu putem rămâne impasibili la ceea ce se întâmplă.

Parlamentul trebuie să reacţioneze. E ilegal şi neconstituţional ca doi membri de partid să preia puterea în România. Vrem să citim moţiunea de cenzură duminică, iar în timp cât mai scurt România să devină o ţară care să fie condusă de un Guvern legitim. Sunt discuţii pe care preşedintele partidului le poartă şi detaliile vor fi date de preşedintele partidului. Vom lua decizia în cursul zilei de mâine în privinţa faptului de a ataca în centencios administrativ”, a declarat Fifor.

Spre TOP

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Acest website foloseste cookie-uri proprii și de la terți pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia. Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu “cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitara emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookieurile NU sunt virusi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcatuite din bucati de cod asa ca nu pot fi executate nici nu pot auto-rula. In consecinta, nu se pot duplica sau replica pe alte retele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot indeplini aceste functii, nu pot fi considerate virusi. Dezactivarea si refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat si folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu inseamna ca nu veti mai primi/vedea publicitate online. Toate browserele moderne ofera posibilitatea de a schimba setarile cookie-urilor. Aceste setari se gasesc de regula in “optiuni” sau in meniul de “preferinte” al browserului.

Inchide