" /> Dacian CIOLOS vrea sa fie DE FOLOS Romaniei: ”NU EXCLUD infiintarea unui nou partid”! – Circul Politic
Acasă Arena politica Dacian CIOLOS vrea sa fie DE FOLOS Romaniei: ”NU EXCLUD infiintarea unui nou partid”!

Dacian CIOLOS vrea sa fie DE FOLOS Romaniei: ”NU EXCLUD infiintarea unui nou partid”!

0
Dacian CIOLOS vrea sa fie DE FOLOS Romaniei: ”NU EXCLUD infiintarea unui nou partid”!

Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, la Europa FM, că se gândeşte la mai multe variante pentru „a fi de folos” în România, inclusiv intrarea într-un partid sau înfiinţarea unuia nou, însă îi este „teamă” că „lumea se plictiseşte repede” de noile formaţiuni, astfel încât analizează şi alte forme de implicare.

Întrebat dacă ia în calcul înfiinţarea unui nou partid, Cioloş a răspuns afirmativ. „Mă gândesc şi la asta. Mă gândesc la toate soluţiile”, a spus el, adăugând că doreşte să „valorifice” momentul actual din societatea românească şi doreşte „să fie de folos” în România.

„Analizând stadiul în care sunt, mă duce cu gândul că în ultimii ani au apărut partide noi în România, dar cam toate au rămas acolo, se zbat să intre în Parlament. Unele dintre ele nici nu au reuşit. Pe de altă parte, partidele mai vechi pe care le avem şi-au pierdut încrederea. Mă întreb dacă soluţia e ca de fiecare dată să faci un partid nou, rămânând în aceeaşi politică, sau să găseşti modalitatea prin care să schimbi modul în care se face politică, indiferent de partid”, a afirmat fostul premier.

Dacian Cioloş spune că ia în calcul trei variante: să stea „în afara partidelor” şi să îşi aducă contribuţia în alte feluri de organizare, să intre într-un partid şi de a încerca „prin propriul exemplu” să arate că se poate face şi altfel de politică, dar şi „soluţia de a face un alt partid”. El a precizat însă că, faţă de această ultimă soluţie, are rezerve.

„Teama mea e că lumea se plictiseşte repede de un partid şi iar se întoarce la ideea că, până la urmă, toţi sunt la fel”, a spus fostul premier.

Întrebat însă dacă nu exclude această variantă, Cioloş a confirmat: „Nu exclud”.

La începutul lunii ianuarie, Dacian Cioloş spunea că ia în calcul şi înfiinţarea unei asociaţii, construite pe baza Platformei România 100.