Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a făcut afirmații extrem de grave în direct la România TV, la emisiunea Andreei Crețulescu. Șeful ALDE i-a distrus pur și simplu pe participanții de la celebra cină din noaptea alegerilor prezidențiale din 2009.  Tăriceanu spune că acolo a fost o adunătură de tip mafiot.

„Acolo este o adunătură de tip mafiot. Acesta este modul de operare al celor care vor să funcționeze pe lângă lege. Vor accesul la decizii importante politice, vor avantaje. Nu stăteau să sărbătorească ziua domnului Neculai Onţanu aşa cum zicea domnul Gabriel Oprea. Era o frăţie cu şefii instituţiilor de forţă. Aceste persoane voiau să facă jocuri politice, să îi slujească pe unii sau pe alţii. Lucrurile astea în democraţie nu sunt admisibile. Parlamentul ţine cont de principiul separaţiei puterilor în stat. Noi suntem preocupaţi de latura politică, nu penală. E un demers şmecheresc al Parchetului General. Au copiat din documentul nostru ca să ne oprească.”, a tunat Tăriceanu.

Nici Parchetul general nu a scăpat de vorbele grele ale lui Tăriceanu. Decizia oamenilor lui Augustin Lazăr de a deschide o anchetă în privința alegerilor din 2009 l-a scos din sărite pe șeful Senatului. „E o șicană și o încercare de a pune Parlamentul în impas. Eu sunt de peste 20 de ani în politică. Nu m-ați văzut niciodată să mă bat pe burtă cu judecători, procurori, șefi de servicii secrete”, a tunat Tăriceanu.

Și asta nu e tot. Tăriceanu e convins că alegerile din 2009 au fost fraudate și o face praf pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. „Alegerile au fost fraudate spun eu. Ce s-a întâmplat la Paris? S-a votat o dată la 17 secunde. Votul nu îţi iese sub nicio formă. Ăsta e un exemplu de posibilă fraudare a votului. Am aflat că funcţionarii completau fişele pentru unii. Dacă voi fi chemat, voi merge şi eu la comisie. Kovesi stătea cu politicienii prin vie la Sebastian Ghiţă, cu lăutari, acasă la Gabriel Oprea. Parcă spunea că nu are nicio legătură cu politicienii cu dosare”, spune Tăriceanu.

Șeful ALDE anunță ce va face comisia de anchetă a parlamentului în privința alegerilor din 2009. „Cum să se sperie Parlamentul să mai facă o comisie de anchetă? Parlamentul își va continua ancheta la nivel politic. Vrem să vedem prin această comisie dacă în România este un sistem paralel cu cel pe care îl știe toată lumea.”, a încheiat Tăriceanu.