Nou dosar penal pe numele lui Vasile Blaga și Adriean Videanu la DNA, anunță Antena3. Este vorba despre un dosar disjuns din cel al Ioanei Băsescu, privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009. Cei doi ar fi acuzați de mărturie mincinoasă în acest dosar.

Vasile Blaga și Adriean Videanu ar  urma să ajungă în cursul acestei zile la DNA pentru a da declarații, mai spune stiripesurse.ro.

Mai multe persoane, printre care Elena Udrea, Ioana Băsescu și Dan Andronic, au fost trimise în judecată de procurorii DNA, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.

Potrivit DNA, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului președinte Traian Băsescu, va fi judecată pentru instigare la delapidare și instigare la spălarea banilor (două fapte), Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, implicată direct în campania lui Băsescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) și spălare a banilor (cinci fapte), iar jurnalistul Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.