ABERAȚIA ZILEI: dacă nu-i Soroș de vină, e Kovesi! Tăriceanu acuză DNA că ”a pus pe fugă” firmele românești pentru a face loc multinaționalelor străine!

533

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că liderii ALDE și PSD au discutat despre deficiențele de comunicare din cadrul coaliției și au găsit soluții pentru a le remedia.

Acesta a precizat că ambele partide își propun ca românii să aibă un nivel de trai mai ridicat, iar România să nu rămână țara în care DNA fugărește firmele românești pentru a face loc companiilor străine.

”Scopul nostru e îndeplinirea obligațiilor asumate prin programele electorale și prin programul de guvernare. Simțim că avem o responsabilitate față de cetățeni, să ducem la îndeplinire angajamentele. Nu cred că s-a pomenit coaliție care să nu fi avut probleme, dar trebuie să domolim asperitățile, constatând deficiențe de comunicare. Am discutat ce vom face în continuare, astfel încât acțiunile pe care le decidem să nu le punem sub semnul întrebării prin propriile deficiențe. Opoziția oricum nu va ezita să inspire neîncredere în acțiunile noastre. Efectul guvernării e măsurat pozitiv de cetățeni, de mare parte a cetățenilor”, a declarat Tăriceanu.

Acesta a precizat că programul de guvernare este unul social-liberal, că au fost luate măsuri în sprijinul sectorului privat și că altele sunt în pregătire.

”Avem o obligație față de generația actuală și față de cele care vor urma. De aceea, am luat decizia de a majora veniturile mai multor categorii socio-profesionale. Vrem să creștem calitatea vieții, nivelul de bunăstare. Nu vreau ca România să rămână o țară predominant furnizoare de forță de muncă ieftină, dar bine pregătită, iar capitalul românesc să fie fugărit de DNA pentru a face loc companiilor străine”, a mai punctat Tăriceanu.

Acesta a mai precizat că PSD și ALDE manifestă aceeași preocupare și față de pensionari, pentru că ”nu-i putem condamna pe bătrâni”. Tocmai de aceea, măsurile coaliției vor trebui să vizeze și majorarea pensiilor.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos