Aberația zilei: Un primar PSD pornește cruciada împotriva “dușmanilor electronici” și îndeamnă la uniune în jurul Bisericii!

484

Într-un discurs politic, edilul din Câmpia Turzii , Cristian Matei, a declarat că ”azi se întâmplă fenomene foarte interesante” și îndeamnă la uniunea în Biserici, “singurul bastion rămas în luptă împotriva cotropitorilor morali ai României”.

De asemenea, acesta militează pentru păstrarea valorile acestei țări, „pentru a putea rămâne de neclintit în fața dușmanilor electronici”.

Acesta a mai precizat în discursul de duminică 15 octombrie că ”acțiunile dușmanilor” înregistrează o intensificare fără precedent la adresa țării și a națiunii române și că sunt ”foarte multe de spus în acest sens”.

Referirile la dușmanii electronici ai României intră în contradicție cu discursurile din urmă cu câteva luni ale lui Cristian Matei. În iunie 2017, acesta preciza că în perioada 1986-1991 a lucrat ca șef al oficului de calcul la Stațiunea de Cercetări Agricole unde a reușit implementarea de sisteme informatice, programarea și rularea de programe informatice destinate cercetării. Discursul prin care Cristian Matei se mobilizează împotriva dușmanilor electronici și a cotropitorilor morali este cu atât mai ciudat cu cât primarul are inclusiv în familia sa persoane care fac afaceri cu produse electronice pentru mașini. Referirile primarului la dușmanii electronici ai României se apropie ca nuanță de discursul grupărilor ultra-ortodoxe naționaliste care se opun introducerii actelor de identitate biometrice.

Sursa: infoaries.ro

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos