Adrian TUTUIANU: „Am informatii cum ca angajatii multinationalelor au fost obligati sa mearga la proteste”!

567

Preşedintele PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă organizată la Târgovişte, că angajaţi ai unei firme i-au spus că au fost obligaţi să meargă la protest. 

În cadrul conferinţei, jurnaliştii i-au cerut lui Ţuţuianu să dea exemple de multinaţionale implicate în proteste.

”Astăzi am avut trei oameni de la Dărmăneşti, care lucrează la Yazaki şi mi-au spus că dacă este nevoie vor veni şi dau şi declaraţii la instituţiile statului că au fost obligaţi să meargă la protest”, a afirmat senatorul social-democrat.

El s-a referit şi la declaraţiile anterioare făcute pe această temă, subliniind că ”nu este împotriva multinaţionalelor”.

”Am avut anumite elemente care privesc firmele, am spus public. Unii m-au înjurat, au spus că sunt împotriva multinaţionalelor. Nu sunt deloc împotrivă”, a spus Ţuţuianu.

Parlamentarul a mai făcut o referire la multinaţionale, vorbind despre impozitele plătite de aceste mari companii în comparaţie cu ce plătesc IMM-urile.

”Sunt publice cifrele, multinaţionalele produc cam 80% din cifra de afaceri şi plătesc cam 3 miliarde de euro profit, ceilalţi, întreprinderi mici şi mijlocii produc 20% din cifra de afaceri şi plătesc 56 de miliarde de euro impozite”, a declarat Adrian Ţuţuianu, conform DC News.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos