Amatorismul guvernarii PSD sanctionat de Ludovic Orban: ”Ar trebui INTERZISE ordonantele de urgenta. Trebuie guvernat prin legi, iar o lege necesita dezbateri ample!”

297

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, într-un interviu pentru Mediafax, că dacă ar fi premier ar interzice Ordonanţele de Urgenţă, afirmând că ţara trebuie guvernată prin legi, iar aparatul administrativ ar trebui redus.

„Nu contează cum mă văd eu. Deocamdată, suntem în situaţia în care trebuie să recredibilizăm partidul (…) Primul lucru (pe care l-aş face dacă aş fi premier-n.r.): reducerea aparatului administrativ. Avem prea multe ministere, agenţii, oficii, deconcentrate care nu îşi justifică existenţa. Avem prea multă birocraţie. Trebuie gândită o arhitectură instituţională (…) care să permită o dezvoltarea a Românie, în care administraţia să devină partnenerul oricărui individ care vrea să facă ceva. (…)”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Ludovic Orban a afirmat că dacă ar fi premier ar interzice ordonanţele de urgenţă. Liderul PNL a mai spus că este necesară o descentralizare reală, alături de dezvoltarea infrastructurii şi atragerea de investiţii.

„Legile cele mai multe dintre ele au fost adoptate prin OUG (…) nu au existat dezbateri ample (…). Eu cred că trebuie interzise ordonanţele de urgenţă, trebuie guvernat numai prin lege, o lege trebuie să se dezbată doi ani ca să rămână în vigoare zece ani de zile. (…)”, a spus Orban.