Loading...
Analiza fina a lui Cristian Tudor Popescu, despre tehnica manipularii lui Dragnea: „E clar ca esti tampit, dar totusi incerc sa inteleg, vezi? Apreciaza! Fac un efort! Ce spui?” – Circul Politic

Analiza fina a lui Cristian Tudor Popescu, despre tehnica manipularii lui Dragnea: „E clar ca esti tampit, dar totusi incerc sa inteleg, vezi? Apreciaza! Fac un efort! Ce spui?”

Liviu Dragnea le solicita deseori jurnalistilor, in timpul conferintelor de presa, sa vorbeasca in microfon, mai tare, pretextand ca nu aude. Este de fapt o alta de tehnica de manipulare a sefului PSD, prin care ii desconsidera si umileste pe jurnalistii care pun intrebari deranjante.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a explicat in detaliu aceasta tehnica prin care Dragnea vrea sa le arate celor care privesc la televizor ca jurnalistii ori sunt incompetenti, ori sunt „tampiti”.

„Adica: cum intreba ceva un jurnalist, prima miscare era sa se aplece, sa mijeasca ochii si sa se uite ca la o primata, la o maimuta care in mod ciudat vorbeste. Stiti, cu un soi de boare, foarte bine sugerata de mirare. Adica: ce spui tu acolo? Adica da, e clar ca esti tampit, dar totusi incerc sa inteleg, vezi? Apreciaza! Fac un efort! Ce spui?

Mijirea aia a ochilor, dupa care se retrage si spune: Vorbeste mai in microfon, ca nu se aude!

E, nu se-aude! Auzea foarte bine, da?

Dupa care se retragea si incepea sa inchisa ochii si sa-i deschida ca o felina somnoroasa, asa, din cand in cand, si apoi zambea, zambea si are exercitiul asta de a trece de la zambetul ala onctuos, asa, de a trece la stony face (fata impietrita – n.r.). Acestea sunt miscarile faciale ale dansului. Din cand in cand isi mai atinge mustata si o mai musca.

Ei, vedeti ce s-a intamplat azi? Va sa zica, cu mahnire trebuie sa va spun ca jurnalistii ce au fost prezenti acolo, in proportie de 90 la suta, saracii, chiar meritau aceasta atitudine a lui Dragnea de a se uita la ei ca la… ma rog…

De ce? Pentru ca n-au invatat – poate sunt prea tineri sau poate n-au avut unde sa invete – un lucru elementar al intrebatorului in meseria asta. Cand pui o intrebare, mai ales unui ins cum este Dragnea… Un ins cum este Dragnea functioneaza la intrebare in felul urmator: el nu are pozitie de neutru. Ori ii pui o intrebare cu care il bagi in colt, ori daca-i pui o intrebare la care se misca liber, stiti ce face? Nu se multumeste sa se miste liber. Adica daca tu ii ridici mingea la plasa, ca la volei, lui Dragnea, Dragnea nu va puncta undeva in terenul tau, nu! O sa ti-o trimita direct in gura!

Cand te duci sa intri in contact cu acest tip de politician, trebuie sa-l studiezi inainte si trebuie sa stii ca nu ai voie sa-i pui intrebari care sa-l lase la largul lui, pentru ca atunci iti va da in gura. Ceea ce a si facut.

Miscarea aia de a-i spune, in momentul in care a luat cuvantul jurnalistul: Da, Cristi Andrei de la Digi24, acesta este un americanism, asa fac presedintii americani. A facut un americanism, dupa care, cand a vazut ca nu vin niste intrebari foarte placute de la jurnalist, l-a acuzat de interogatoriu. (…) Nu s-a simtit deloc la largul lui la intrebarea cu casa. Numai ca ea nu a fost continuata asa cum ar fi trebuit la meserie. Dupa ce a fost intrebat si a spus „1900 toamna am construit ceva si am vandut 1900 iarna”. In momentul ala, trebuia sa vina sapte intrebari peste el: E adevarat ca aveati patru bucatarii? E adevarat ca aveati o camera pentru servitori? E adevarat ca aveati nu stiu cate etaje? Cu cati bani ati facut-o? Cui i-ati vandut-o? Ati avut vreo treaba cu Tel Drum? Trebuia sa fie navala! (…) Avantaje din vanzare? Cat? Adica trebuia sa bagi gheara, ca soarecele acela de copac, care are o gheara lunga si o baga adanc sa scoata viermi de acolo, din scorbura.

O combinatie de manual a facut o tanara jurnalista. I-a pus prima intrebare, la care avea raspuns dl Dragnea si a raspuns exact asa cum m-as fi asteptat. Adica: Veti redeschide dosarul referendumului, acum ca aveti hotararea CCR? La care dl. Dragnea raspunde previzibil: Dar cum sa fac asa ceva?! Eu nu cunosc documentul acela de motivare! Deci dl. Dragnea s-a simtit foarte bine, foarte relaxat, a putut sa dea un raspuns de neinterferenta a politicului cu justitia, acesta era sensul. Dupa care, vine intrebarea cu Tudorel Toader: Ati stat de vorba? Si atentie cum i-a pus intrebarea: Puteti sa ne spuneti ce ati discutat? Foarte bine pusa, cu spectru larg. Aici, destul de modest dl. Dragnea ca reactie – (mijind iarasi ochii): Cand? Aaaa, da, dar eu m-am intalnit si mai inainte! Da? Si-aici vine furculita: dl. Toader a zis el insusi ca ati discutat!

Dl. Dragnea se gasea in situatia numita red alert in tehnica de campanie. Ce inseamna asta? Ti se pune o intrebare, nasoala, urata, care te inghesuie, esti bagat in corzi si trebuie sa faci ceva: si atunci, se stabileste dinainte – domnule, rastorni masa, ii spui lu ala ma-ta e c…a, faci orice, incepi sa delirezi, ceri sa vina salvarea, smurd-ul, faci ceva ca sa distragi atentia!

Ce a ales dl. Dragnea? A ales supralicitarea, una dintre cele mai primitive tehnici.

– E adevarat ca ati luat o spaga de 5.000 de dolari?

– 5.000 de dolari, eu?! Pai eu sunt de 5.000 de dolari? Am luat un milion de dolari, domnule, si asta e doar prima transa! Faceti-va procuror, domnisoara!

Deci, trece ceea ce el crede ca ar fi o insulta la adresa respectivei: faceti-va procuror. Dupa care: Sunt cel mai urmarit! Mecanismul de victimizare”, a explicat CTP la Digi24.

Analiza fina a lui Cristian Tudor Popescu, despre tehnica manipularii lui Dragnea: „E clar ca esti tampit, dar totusi incerc sa inteleg, vezi? Apreciaza! Fac un efort! Ce spui?” was last modified: noiembrie 10th, 2018 by Radu Anghel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close