Antonescu nu mai dă replica adversarilor din PNL: Pe dl Chiliman nu-l iau în considerare

291

„Sunt afirmaţii de mare generalitate şi teze care nu constituie subiect, din punctul meu de vedere, pentru campania electorală. Nu pot fi vizat eu de afirmaţiile dl Chiliman, indiferent că le citeşte, că le recită, că le inventează pe loc, chiar nu suntem. Suntem într-o campanie electorală. Pe mine mă interesează victoria USL în această campanie electorală, candidaţii şi orice s-ar întâmpla şi orice ar mai organiza adversarii politici prin cine nu te aştepţi nu veţi auzi de la mine nici măcar o replică dată unui coleg sau unor colegi care candidează în numele USL în această campanie electorală, aşa încât faceţi ceea ce aveţi de făcut, dar nu aşteptaţi de la mine un răspuns. Eu v-am spus că pe dl Chiliman nu-l iau în considerare, eu v-am spus de mult treaba asta”, a afirmat Antonescu, într-o conferinţă de presă, organizată la sfârşitul şedinţei USL.

El a mai susţinut că nici afirmaţiile lui Neagu Djuvara care s-a declarat nemulţumit de liberali nu reprezintă un subiect.
„Nu e subiect nici dl Neagu Djuvara, nici afirmaţiile sale în această campanie, subiectul este programul de guvernare, restul sunt anecdote la care cu plăcere după campanie dacă organizaţi ceva particip”, a afirmat Antonescu.

Primarul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, le-a transmis sâmbătă candidaţilor USL din această zonă administrativă la alegerile parlamentare să nu copieze „năravurile” preşedintelui Traian Băsescu, adăugând că alegătorii vor un proiect naţional care să unească forţele.
„Oamenii vor unitate, nu dezbinare. Vor oprirea războiului politicianist. Încetaţi să-i mai împărţiţi în două tabere: în băsişti şi în anti-băsişti. Nu copiaţi năravurile lui Traian Băsescu! Aveţi grijă să nu-l înlocuiţi pe Traian Băsescu cu un individ mai slab pregătit decât el, mai rău decât el, fără caracter, fără bun-simţ. Oamenii cer un proiect naţional, care să unească forţele românilor, pentru a scoate ţara la liman. Puneţi interesul naţional mai presus de interesele mărunte, de multe ori personale sau politicianiste. Staţi la aceeaşi masă şi găsiţi soluţiile de ieşire din criza economică şi în care se zbate, încă, România”, a afirmat Chiliman, la lansarea candidaţilor USL în colegiile din sectorul 1.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos