Loading...
Anunt sumbru al unui fost ministru al Justitiei! „OUG de amnistie si gratiere va fi data! Acest popor extrem de tolerant este adus la limita admisibilului” – Circul Politic

Anunt sumbru al unui fost ministru al Justitiei! „OUG de amnistie si gratiere va fi data! Acest popor extrem de tolerant este adus la limita admisibilului”

Raluca Pruna, fost ministru al Justitiei, este convinsa ca Guvernul Dancila-Dragnea va adopta pana la urma o ordonanta de urgenta privind amnistia si gratierea. „Ne apropiem inca putin de limita admisibilului chiar si la acest popor extrem de tolerant”, spune Pruna.

Declaratiile au fost facute de Pruna intr-un interviu pentru SRI. „Am vorbit despre procedura de ridicare a imunitatii In cazul Presedintelui Senatului si despre anuntata ordonanta privind gratierea si amnistierea. Nu se va ridica nicio imunitate si se va da ordonanta. Ne apropiem inca putin de limita admisibilului chiar si la acest popor extrem de tolerant”, a mentionat Pruna pe Facebook.

Intrebata cum se va reflecta la Bruxelles o eventuala respingere a solicitarii DNA, Pruna a spus ca vor veni reactii critice.

„Cred ca se va reflecta asa cum s-a reflectat intotdeauna. Bruxelles-ul a fost intotdeauna critic in rapoartele pe care le publica in cadrul MCV cu privire la aceasta procedura. Dincolo de faptul ca e o procedura discutabila si ca de fapt asigura o mantie din aceasta de impunitate pana la urma pentru oamenii politici, pentru cei care au un mandat si care se folosesc de el pentru o imunitate, alta decat imunitatea politica pentru declaratii, dar revin, in afara de asta, procedura aceasta a fost in trecut si o procedura care a fost complet aleatorie. Imi aduc aminte, in 2016, in aceeasi zi s-a cerut ridicarea imunitatii a doua persoane politice, evident, din Parlament. Pentru prima s-a respins, era cineva de la PSD, pentru a doua s-a acceptat pur si simplu pentru ca deputatii plecasera din sala. Este o procedura profund discutabila (…). Am vazut in nenumarate randuri ca nevinovatia se stabileste in comisiile juridice ale Senatului. Acolo se analizeaza dosarele, se uita lumea pe dosarul primit de la Parchetul care face cererea, sunt oameni politici care fac declaratii si care spun m-am uitat, nu exista probe. Deci noi am mutat instanta de judecata, am facut un fel de pre-instanta de judecata, de filtru, care nu este in cadrul institutiilor judiciare, ci este in Parlament, deci se apara unii pe altii”, a declarat Raluca Pruna la RFI.

Anunt sumbru al unui fost ministru al Justitiei! „OUG de amnistie si gratiere va fi data! Acest popor extrem de tolerant este adus la limita admisibilului” was last modified: decembrie 4th, 2018 by Radu Anghel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close