Astazi au demarat lucarile de constructie la noul mall Moldova, situat la intrarea in Iasi. Cu peste 100.000 de metri patrati inchiriabili, Mall Moldova va reuni majoritatea marcilor de renume in mai mult de 300 de magazine. Proiectul include un hypermarket Carrefour modern si peste 15.000 de metri patrati destinati petrecerii timpului liber (40 de restaurante, un cinematograf IMAX si 4DX, sala de fitness, locuri de joaca pentru copii) si 3.000 de locuri de parcare. Durata estimata a constructiei este de 18 luni.

In cadrul unei ceremonii de incepere a lucrarilor organizata astazi la Iasi, echipei Prime Kapital i s-au alaturat reprezentanti ai autoritatilor locale, oameni de afaceri, membri ai presei si parintele Vicar al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Marian Timofte.

”Alaturi de Silk District, amplul proiect de regenerare urbana al fostei platforme Tomiris, Mall Moldova intareste angajamentul Prime Kapital in dezvoltarea economica a orasului si judetului Iasi precum si in cresterea calitatii vietii membrilor acestei comunitati prin atragerea si retinerea tinerelor generatii fara de care dezvoltarea viitoare a Iasului nu ar fi posibila. Investim prin intermediul celor doua proiecte peste 350 de milioane de euro in comunitatea locala, fapt ce va aduce la dezvoltarea de mii de locuri de munca si contributii de sute de milioane de euro la bugetele locale pe parcursul urmatorului deceniu” a declarat Mihail Vasilescu, partener Prime Kapital.

Mall Moldova este un centru comercial de ultima generatie, cu un design spectaculos. Proiectul este pozitionat strategic pe o suprafata totala de 40 de hectare intr-o zona rezidentiala in expansiune la intrarea de vest a orasului.

Prime Kapital este un dezvoltator, investitor si operator imobiliar important, activ in Europa Centrala si de Est. Fondatorii afacerii activeaza in piata imobiliara din Romania si din regiune de mai bine de un deceniu si au o reputatie excelenta cu privire la calitatea si sustenabilitatea pe termen lung a dezvoltarilor realizate. Prime Kapital are o prezenta ampla pe piata din Romania si este integrat pe verticala, avand o echipa de peste 200 de specialisti in domeniul imobiliar, ce imbina competente multi-disciplinare si acopera intregul lant valoric, specific dezvoltarilor imobiliare, de la achizitia, designul si constructia proiectelor, la inchirierea, vanzarea si administrarea proprietatilor.