Aurescu nu se teme de Putin: „Nu văd absolut nicio problemă ca Federația Rusă sau oricine altcineva să vină să viziteze baza de la Deveselu”

74

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, spune că nu este nicio problemă ca reprezentanții Federației Ruse să viziteze baza de la Deveselu, însă precizează că ar trebui să fie reciprocitate: „Dacă sunt interesați să verifice că nu e nicio amenințare, avem și noi dreptul să vizităm bazele lor”.

„Noi nu avem nimic de ascuns la Deveselu. Noi am spus întotdeauna că acolo se găsesc niște interceptori care vizează posibile amenințări cu atacuri balistice din afara spațiului euro-atlantic, deci nu din partea Rusiei. Poziționarea acestei baze de la Deveselu față de Federația Rusă este de așa natură, încât nu prezintă o amenințare față de rachetele inter-continentale sau de alt tip ale Federației Ruse”, spune la Digi24 Bogdan Aurescu, potivit Mediafax.

El precizează că la baza de la Deveselu „niciun caz nu există în această bază o rachetă ofensivă, cum susține Federația Rusă”.

„Eu nu văd absolut nicio problemă ca Federația Rusă sau oricine altcineva să vină să viziteze baza de la Deveselu și să se convingă personal că acolo este nimic altceva decât ceea ce am spus noi. Nu există niciun fel de amenințare față de Federația Rusă. Dar există în același timp, și aici cred că este o cerință absolut logică, există și o cerință de reciprocitate. Dacă Federația Rusă este interesată să verifice ceea ce deja, cred că știe și anume că această bază nu reprezintă în niciun caz o amenințare, și noi aliații, inclusiv România, avem dreptul să cerem, să vizităm și noi baze de rachete, de exemplu amplasate pe teritoriul Federației Ruse”, conchide Aurescu.

Potrivit jurnaliștilor de la Washington Post, NATO a primit o cerere din partea Rusiei să inspecteze bazele militare din România.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos