Numărul 2 din PSD, Nicolae Bădălău, ameninţă cu denunţuri. Bădălău spune că îi va face o plângere fostului deputat liberal Marin Anton, după ce acesta l-a acuzat că l-a bătut la o nuntă.  Prim-vicepreşedintele PSD susține că a fost doar o ceartă şi că nici măcar nu l-a atins pe Anton.

”Vreau să vă spun că există şi denunţul calomnios, pe care cu siguranţă îl voi face. Nu l-am atins, asta e foarte clar. Detest violenţa şi consider că, pur şi simplu, este o provocare mizerabilă. Am trecut pe lângă el, mi-a adresat câteva cuvinte urâte la care i-am răspuns (…) Haideţi să aşteptăm certificatul medico-legal şi să urmărim, pentru că, a doua zi, eu l-am văzut pe un post de televiziune şi dânsul nu avea nimic, era chiar foarte vesel”, a declarat Niculae Bădălău.

După o astfel de afirmaţie avem două variante: ori Nicolae Bădălău este foarte sincer şi a anunţat cum vrea să se răzbune pe Marin Anton, ori pur şi simplu nu are proprietatea termenilor. Dacă preşedintele executiv al PSD se află în cea de a doua situaţie, îi explicăm noi cum stă treaba.

Denunţul calomnios se înscrie la categoria infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei. Iar, potrivit Codului Penal, învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Mai mult, arată legea, producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Trecând peste lacunele juridice, dar şi de limbă română ale lui Nicolae Bădălău, mai aflăm de la acesta că e o ţigănie ceea ce se întâmplă pe marginea scandalului dintre el şi deputalul liberal: ”Eu nu sunt un om care aruncă pe piață tot felul de minciuni. Pe de altă parte, credeți-mă că am lucruri mult mai importante de făcut decât să mă țigănesc cu un asemenea personaj”.

Cert este că deputatul Marin Anton a depus plângere împotriva lui Nicolae Bădălău, iar autorităţile au deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

Întrucât Nicolae Bădălău e senator, cazul a ajuns la Parchetul de pe lânga Curtea Supremă. Acolo urmează să se stabilească dacă preşedintele executiv al PSD l-a lovit sau nu pe liberal.

Sursa: b1.ro