O situație absolut halucinantă se petrece în Județul Prahova. Consiliul Județean Prahova și-a adoptat bugetul, iar la capitolul investiții sunt trecuți zero lei. În schimb s-au alocat bani pentru consilierii județeni, care efectua o vizită de lucru la New York, în SUA.

Președintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a anunțat că pentru investiții bugetul propriu din acest an este de zero lei. “Nu sunt bani, bugetul acoperă doar funcționarea. Acest lucru ne determină ca, la anul, să găsim soluții – inclusiv surse alternative de finanțare – pentru obiectivele noi”, a spus ieri președintele Consiliului Județean Prahova.

Investițiile de anul acesta din județul Prahova vor fi acoperite din excedentul bugetar al anului 2016.

Jumătate din bugetul propriu al județului a fost direcționat pentru susținerea asistenței sociale, iar cealaltă jumătate – pentru funcționarea aparatului administrativ și pentru cheltuielile de personal, informează stiripesurse.ro.

Salvarea pentru anul în curs este excedentul din anii trecuți, care va suplimenta necesarul de cheltuieli pentru investiții.
În cadrul ședinței de ieri a Consiliului Județean Prahova, proiectul de buget a fost discutat și supus votului punct cu punct, pe fiecare dintre cele 18 articole.

Unii dintre consilierii județeni s-au abținut de la votul anumitor articole, dar în final bugetul a fost aprobat.