Băsescu, directorului general al OMV Petrom: Bravo! Aţi ajuns între primele 30 de femei din lume

303

„Aţi ajuns între primele 30 de femei din lumea asta. Bravo!”, i-a spus preşedintele Marianei Gheorghe, care a venit miercuri pentru o întrevedere la Palatul Cotroceni, alături de directorul general executiv al OMV, Gerhard Roiss.
„Sunt onorată, vă mulţumesc!”, i-a răspuns directorul general al Petrom.

Ulterior, Gerhard Roiss a arătat că oficialii OMV sunt foarte mulţumiţi de rezultatele Petrom şi ale echipei manageriale a Marianei Gheorghe.

„Suntem foarte mulţumiţi că avem Petrom, o companie cu viitor. Mulţumită Marianei Gheorghe şi echipei ei manageriale care a făcut o treabă excelentă. Şi trebuie să spun că Mariana Gheorghe este prima dintre femeile CEO din Europa. Este acum printre cele 30 de femei CEO ale lumii. Este impresionant şi trebuie să îi mulţumim. Sunt mândru că o avem pe Mariana în echipa noastră”, a spus el.

Preşedintele Băsescu i-a răspuns că el se bucură că este o femeie româncă în acest clasament, nu managerul Petrom. „Sunt impresionat că este o femeie româncă în această poziţie, nu managerul Petrom. O femeie româncă”, a spus el, râzând.

De asemenea, el a amintit, glumind, şi de disputele pe care le-a avut în 2011 cu Mariana Gheorghe pe tema preţurilor ridicate ale combustibililor practicate de Petrom.

„Acum e greu să nu regret foarte mult disputele mele cu Mariana privind preţul petrolului. Şi văd că, înainte de venirea dumneavoastră, în ultimele zile Petrom a redus preţurile pentru a evita discuţia acestui subiect, nu?”, i-a spus, râzând, Băsescu, directorul general executiv al OMV.

Atmosfera de la începutul întrevederii dintre preşedintele Băsescu şi delegaţia OMV Petrom a fost una relaxată. Preşedintele i s-a adresat, râzând, Marianei Gheorghe cu cuvintele „Ce faci, doamnă?”. „Mă bucur să vă revăd”, i-a răspuns, zâmbind, directorul general al Petrom.

Mariana Gheorghe, CEO al celei mai mari companii din România, Petrom, a fost inclusă anul acesta în elita mondială a oamenilor de afaceri debutând, pe locul 32, în clasamentul celor mai puternice femei din lumea business-ului realizat de prestigioasa revistă americană „Fortune”.

Mariana Gheorghe a devenit CEO al OMV Petrom în 2006, la doi ani după privatizarea companiei, cu obiectivul de a moderniza cel mai mare producător de petrol şi gaze naturale din sud-estul Europei.

Sub ghidajul ei, compania a crescut după toate criteriile, înregistrând rezultate de dimensiuni stelare: vânzări de 5,6 miliarde de dolari în 2011, în creştere cu 27%, şi profit de 1,2 miliarde de dolari, în urcare cu aproape 80%”, menţionează revista în prezentarea celor 50 de nume din topul aflat la a cincea ediţie. SUA au un top separat.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos