Becali, fascinat de Parlamentul mioritic: Îmi place luxul, nu-mi place în Parlamentul European

245

Latifundiarul din Pipera a vizitat Palatul Parlamentului, invitat să participe la speech-ul pe care Martin Schulz l-a ţinut în faţa senatorilor şi deputaţilor. A fost prilejul potrivit să le transmită jurnaliştilor cât de impresionat este de luxul din Casa Poporului.

„Mie îmi place luxul. Îmi place să stau pe mese de mii de euro să beau cafeaua. E mult mai plăcut aici decât acolo. În primul rând e în ţara mea, în al doilea rând numai un stâlp de ăsta costă cât un etaj de ăla”, a spus Becali.

Becali a argumentat în acest fel motivul pentru care în cei trei ani de mandat la Bruxelles a lipsit de la mai bine de jumătate din şedinţele Parlamentului European.

„Acolo mergeam foarte rar pentru că chiar nu îmi plăcea. Acolo sunt scaune de plastic de 10 euro. Mese de plastic de 3 euro”, a spus Becali.

În urma acestei declaraţii, a fost ironizat chiar de politicianul care l-a promovat în legislativul european.

„Dacă eu îţi aranjez o lojă ca la Steaua, la Bruxelles, vii?”, l-a întrebat Corneliu Vadim Tudor.

Un europarlamentar câştigă anual până la 90.000 de euro. Acestei sume i se adaugă diurna zilnică de 304 euro şi contravaloarea transportului.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos