Boc se ia de Ponta: S-a tinut doar pe jumatate de cuvant…

18 emil bocPrimarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, sustine ca premierul „s-a tinut doar pe jumatate de cuvant” la adoptarea ordonantei privind taxele locale, deoarece din anul 2014 indexarea impozitelor va deveni obligatorie, insa apreciaza faptul ca ordonanta a fost adoptata.

Emil Boc a declarat miercuri ca premierul Victor Ponta „s-a tinut doar pe jumatate de cuvant”, pentru ca din anul 2014 majorarea taxelor si impozitelor locale cu 16 la suta devine obligatorie.

„E bine ca premierul Victor Ponta a adoptat ordonanta privind taxele si impozitele locale, dar este pacat ca o face doar impins de la spate, dupa ce au trecut aproape zece zile din noul an. Acest lucru ar fi trebuit sa il faca la sfarsitul anului trecut, pentru a nu lasa in ceata si incertitudine administratiile locale din Romania. Pe de alta parte, s-a tinut doar pe jumatate de cuvant, pentru ca a lasat din 2014 sa fie obligatorie majorarea taxelor si impozitelor locale cu 16 la suta. Doar pentru 2013 s-a lasat optional, in timp ce pentru anul viitor indexarea devine obligatorie. In varianta initiala de OUG, publicata pe site-ul Ministerului Finantelor in 21 decembrie 2012, era optionala si pentru anii urmatori indexarea taxelor si impozitelor locale”, a spus Boc.

Potrivit unor surse oficiale, Guvernul a adoptat ordonanta care stabileste ca indexarea taxelor locale este la latitudinea autoritatilor locale si nu reprezinta o obligatie impusa de la nivel central, in contextul in care multe administratii au decis deja majorarea taxelor invocand tocmai decizia de anul trecut a Guvernului. Ordonanta a fost adoptata in sedinta de miercuri a Executivului.

sursa:mediafax.ro

Boc se ia de Ponta: S-a tinut doar pe jumatate de cuvant… was last modified: ianuarie 9th, 2013 by Circul Politic
Sa raspandim circul prin sat...
Loading...
spre