Sanatate

Bușoi: intervenția lui Firea în scandalul iscat la Spitalul Colentina DISTRUGE puținele rotițe funcționale ale sistemului de sănătate!

    Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi se implică în scandalul iscat la Spitalul Colentina şi trage un semnal de alarmă. „Politizarea în sănătate este nenorocire”, susţine liberalul într-un comunicat de presă. Mai mult, „actuala propunere de manager interimar venită din partea d-nei Firea nu este o soluție”, susţine el.

    „Mobilizarea de fațadă a primarului general pentru rezolvarea crizei de la Spitalul Colentina este doar o altă escrocherie sentimentală, care ascunde răspunderea directă pe care o are administrația Firea pentru susținerea managementului defectuos exercitat de dna Silvi Ifrim, la Spitalul Colentina.

    Loading...

    Singura soluție pentru a ajuta real la salvarea Secției de Neurorchirurgie ar fi readucerea ca manager a lui Bogdan Andreescu, cel care a susținut proiectul Secției și revenirea în țară a celor doi medici care au sprijinit, prin implicarea lor directă, ridicarea Secției de Neurochirugie de la Colentina. Aceasta decizie ar folosi inclusiv d-nei primar general, cea care l-a îndepărtat pe managerul Andreescu din motive inventate. Și asta nu pentru că ar exista oameni perfecți, ci pentru că o acțiune managerială bună trebuie apărată de o administrație normală la cap, care ar putea măcar să nu caute să strice ceea ce funcționează.

    Actuala propunere de manager interimar venită din partea d-nei Firea nu este o soluție din cel puțin două motive. În primul rând, pentru a ajuta real la rezolvarea problemelor și tensiunilor de la Spitalul Colentina este nevoie de un manager care să aibă recunoaștere în corpul medical de la Colentina. În al doilea rând, ideea interimatului controlat de d-na Firea lasă loc suspiciunii, pe deplin întemeiate, că după ce va trece scandalul de acum, administrația va pune tot pe cineva care să-i ofere controlul asupra spitalului, singurul interes real al primarului general.

    Și pentru a nu exista dubii asupra cauzelor care au dus la criza de la Colentina: Silvi Ifrim, managerul pe care d-na Firea l-a pus interimar și căruia i-a prelungit manadatul și după expirarea perioadei legale este cea care a dus aproape la distrugerea unei secții ridicate de la 0, în care se opera la standarde excepționale, pentru că niște profesioniști se strânseseră la un loc, cu un plan bun.”, se arată într-un comunicat al lui Cristian Buşoi.

    Sursa: ziuanews.ro

    Loading...
    Spre TOP