Loading...
Cadoul lui ”Daddy” pentru Vasilca: funcția de președinte executiv al PSD, răsplată pentru slugărnicia ei! – Circul Politic

Cadoul lui ”Daddy” pentru Vasilca: funcția de președinte executiv al PSD, răsplată pentru slugărnicia ei!

Premierul Viorica Dăncilă are toate şansele să devină numărul 2 în PSD, după ce organizația PSD București a anunţat că o susţine pentru funcția de președinte executiv, la Congresul de sâmbăta aceasta.

Filiala a mai decis miercuri să îi susţină pe Gabriela Firea și Robert Negoiță pentru cele două funcţii de vicepreședinți ai partidului, precum şi pe Marian Neacșu pentru funcția de secretar general, pe care acesta o deţine şi în prezent.

„Organizaţia regională  PSD Bucureşti-Ilfov a votat în această seară (miercuri, n.r.), în cadrul Biroului Permanent comun al organizaţiei, o serie de rezoluţii în vederea Congresului Extraordinar al PSD din 10 martie 2018.

Astfel, Regiunea Bucureşti-Ilfov a votat pentru:
– Mandat de susţinere şi încredere pentru preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. Biroul Permanent al organizaţiei regionale PSD Bucureşti-Ilfov îşi exprimă convingerea că numai prin menţinerea unităţii, continuităţii, echilibrului şi coerenţei în deciziile şi acţiunile sale politice, PSD va reuşi să-şi îndeplinească obiectivul major: asigurarea climatului politic pentru îndeplinirea integrală a Programului de guvernare.
– Susţinerea continuării Programului de guvernare al PSD, pentru a duce până la capăt măsurile cu care PSD a câştigat, cu o largă majoritate, încrederea romanilor şi scrutinul electoral din 2016.
– Susţinerea doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD.
– Susţinerea domnului Marian Neacşu, secretar general al PSD, pentru aceeaşi funcţie, de secretar general.
– Susţinerea candidaturilor doamnei Gabriela Firea şi a domnului Robert Negoiţă pentru funcţiile de vicepreşedinţi regionali Bucureşti-Ilfov ai PSD.

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, preşedinte Organizaţia PSD Ilfov şi preşedinte interimar PSD Bucureşti: ‘Principală preocupare a Partidului Social Democrat trebuie să o reprezinte românii şi rezolvarea problemelor lor. Cetăţenii acestei ţări sunt cei care merită întregul nostru efort, al politicienilor social democraţi. Susţin fără rezerve continuarea măsurilor de reformă înscrise în Programul de guvernare, pentru că doar aşa putem demonstra că alegerile au fost câştigate cu un program complet şi coerent, care a fost pus în practică şi care astfel a adus bunăstarea românilor pe termen lung.

Personal, o susţin pe doamna prim-ministru Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv, pentru a da coerentă şi stabilitate actului de guvernare şi pentru o colaborare eficienta între guvern şi partid. Doamna Dăncilă are calităţi reale de lider: este diplomată, empatică, ştie să organizeze echipe de lucru şi să aducă eficientă şi rigoare, atât în decizia politică, precum şi în cea guvernamentală'”, se arată într-un comunicat al PSD Bucureşti-Ilfov.

Sursa: b1.ro

Cadoul lui ”Daddy” pentru Vasilca: funcția de președinte executiv al PSD, răsplată pentru slugărnicia ei! was last modified: martie 7th, 2018 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close