Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost audiat aproape trei ore, miercuri, la DNA Ploieşti. Potrivit unor surse judiciare, el are calitatea de suspect, fiind acuzat de luare de mită și trafic de influență.
Valeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, a părăsit, miercuri după-amiază, sediul DNA Ploieşti, după aproape trei ore de audieri, el spunând că este vorba despre o anchetă „în stadiu incipient”, fără a da detalii despre motivele pentru care a fost citat în faţa procurorilor. Potrivit unor surse judiciare, Zgonea a fost audiat în calitate de suspect, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Acesta este anchetat pentru că ar fi primit 52.000 de lei mită și a mijlocit numirea într-o funcţie de secretar de stat la ministerul Comunicațiilor a fiicei unui om de afaceri, informeaza Digi24.
Zgonea, care a deținut și funcția de președinte executiv în PSD, a fost exclus din partid anul trecut după ce a intrat în conflict cu Liviu Dragnea.
Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a venit însoţit de avocat, iar la intrarea în sediul parchetului nu a dorit să facă declaraţii presei.