Cine e omul care ar fi putut scoate TOATA Romania in strada? Ce facea la Revolutie, ce condamnat l-a ajutat sa ajunga la CCR si de ce a vrut sa-l demita pe Basescu?

503

După ce a ținut opinia publică în priză peste două săptămâni, lâsând să se înțeleagă că sunt șanse să ceară demiterea Laurei Codruța Kovesi, ceea ce ar fi dus probabil iar la proteste și la divizarea societății, ministrul Justiției, Tudorel Toader, i-a acordat șefei DNA un cartonaș galben și a anunțat-o ca va monitoriza activitatea Parchetului pe care îl coordonează.

În afara de studenții de la Drept din Iași și câțiva cunoscători ai sistemului de justiție, Tudorel Toader a rămas un personaj mai putin cunoscut primei scene a tarii, chiar și pe perioada celor nouă ani de judecător al Curții Constituționale. De ieri, miercuri 28 martie, odată cu decizia de a nu se alia decizional cu nicio tabăra – nici cei pro DNA, nici cei care vor să cumințească Parchetul Anticorupție – Tudorel Toader și-a asigurat un rol important în perioada următoare pe scena politicii și administrației centrale autohtone.

Asta spre disperarea celor care doreau demiterea lui Kovesi, dar spre idignarea celor care sprijină DNA, supărați că Toader și-a permis că critice Parchetul Anticoprupție care cu doar o zi înainte obținuse condamnarea Elenei Udrea.

Decizia de actor principal a lui Tudorel Toader

Reamintim că, Tudorel Toader, ministrul Justiției, a considerat că DNA a încălcat principiul separării puterilor în stat când a pornit o anchetă privind OUG 13, pentru că a uzurpat puterea guvernului, dar a concluzionat că nu este necesară demararea procedurilor de schimbare din funcție a Laurei Codruța Kovesi. Ministrul Justiţiei a declarat, în conferinţa de presă, că evaluarea procurorului general Augustin Lazăr şi a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost făcută de el personal “fără niciun fel de presiune şi ingerinţă şi că nu a verificat soluţii din dosare”. El a precizat că raportul de evaluare are 19 pagini. „Am realizat evaluarea fără nici o presiune, fără nici o ingerinţă, fără nici o sugestie de la absolut nimeni străin de Ministerul Justiţiei. Nu am verificat soluţii din dosare, nici nu ar fi fost posibil. Un lucru trebuie să fie foarte limpede – justiţia în România se înfăptuieşte de judecător, independenţa e garantată de CSM, iar autoritatea e exercitată de ministrului Justiţiei”, a precizat ministrul Justiţiei, scrie noizz.ro.

Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi

Chiar dacă a decis că nu este oportună solicitarea de schimbare a lui Kovesi, ministrul a precizat clar că de acum înainte Ministerul Justiției va monitoriza activitatea procurorilor și Parchetelor pentru a preîntâmpina astfel de situații.

CV, PE SCURT

Tudorel Toader este actualul rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, post în care a fost ales în februarie 2016. Revoluția l-a prins în postul de procuror la Procuratura locală Panciu, judeţul Vrancea, unde a lucrat în perioada septembrie 1986 – octombrie 1990, așa cum precizeză în propriul CV.

Sprijinit de Fenechiu

A fost membru al Curții Constituționale, între 2006-2016. A fost propus și spijinit să ajungă în această funcție de Relu Fenechiu, fostul lider PNL de Iași și ministru al Transporturilor.

Relu Fenechiu
Relu Fenechiu

A vrut să-l demită pe Băsescu

El a fost unul din personajele dosarului „Erata CCR” în care Parchetul General a investigat modul în care judecătorii Curții Constituționale au emis în anul 2012 o decizie privind organizarea referendumului pentru demiterea fostului presedinte Traian Basescu. Tudorel Toader a fost unul dintre cei trei judecători care au declarat că nu au fost consultati cu privire la întocmirea acelei erate, susținând că, în aceste condiții, referendumul trebuia validat.

Curtea Constitutionala din 2012
Curtea Constitutionala din 2012

ATITUDINI

Pozitia sa față de OUG 13/2017

Tudorel Toader s-a pronuntat recent asupra disputei juridie legate de posibilitatea abrogării de către Guvern a OUG 13/2017, scrie News.ro. Pe 5 februarie el a postat pe Facebook mai multe texte de lege ca argument în favoarea abrogării OUG privind codurile penale, existând și un precedent care a vizat tot legislația penală, în 2009. El a postat inclusiv prevederea conform căreia „actele normative pot fi abrogate de către autoritatea emitentă și în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, și data prevazuta pentru intrarea lor in vigoare”.

Proteste in Piata Victoria
Proteste in Piata Victoria

Referendumul lui Iohannis

De asemenea, intr-o declaratie acordata pentru News.ro in 24 ianuarie, Toader a pus sub semnul intrebarii dreptul presedintelui Klaus Iohannis de a convoca un referendum pe tema justitiei, fostul judecator al CCR afirmand ca seful statului nu poate recurge la plebiscit pe o tema pentru care cetatenii nu au drept la initiativa legislativa.

„Constitutia poate fi modificata numai prin referendum. In acelasi timp, potrivit art. 152 din Constitutie, nu pot forma obiect al revizuirii independenta justitiei, ori daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora, iar, pe cale de consecinta, aceste probleme nu pot forma obiect al referendumului”, sustinea Toader.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos