Cine face jocurile in judetul Alba! Caracatita de interese si bani a PSD!

Se pare ca, daca procurorii ar demara o ancheta la nivelul unor institutii de stat din judetul Alba, ar avea ce sa gaseasca. Ziaristii locali, desi cunosc fapte la limita legii sau chiar inscrise in spectrul infractional, nu au unde sa-si publice anchetele impotriva puternicilor politicieni si ai oamenilor lor. Informatiile care ne-au fost transmise sunt grave, dar le publicam ca un semnal de alarma si invitam personajele in cauza sa vina cu precizari.

Ionela Maria Mihailescu, un angajat al Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala Alba (AJPIS), a reusit sa ajunga director executiv al Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operational Capital Uman (POCU), Centru din subordinea Guvernului Romaniei. Aceasta se afla in stare de incompatibilitate cu functia vizata, pe fondul unui conflict de interese, ne-au informat surse din zona administrativa a judetului Alba.

Mai intai, Ionela Mihailescu a fost numita in functia de executie vacanta in institutie, pentru ca, ulterior, sa fie numita chiar in functia de director executiv pe perioada nedeterminata, pe fondul expirarii mandatului directorului interimar OIR POCU Centru, Paula Plesa (15.12.2018).

intre 2013-2018, directoarea Mihailescu a obtinut venituri de la mai multe firme si ONG-uri care au avut calitatea de beneficiari ai programului POSDRU, ulterior avand proiecte in evaluare la POCU. Exista indicii ca, pe perioada in care si-a desfasurat activitatea in cadrul AJPIS Alba, Ionela Maria Mihailescu si-a rotunjit venitul din programe si cursuri cu fonduri europene pe linia formarii profesionale a adultilor.

De asemenea, pe zona de educatie s-au obtinut bani la concursurile organizate in invatamantul preuniversitar din judetul Alba. Sursa EVZ a dezvaluit ca, la nivelul Inspectoratului scolar Judetean Alba, condus de inspectorul scolar general Eugenia Marcela Daramus, s-a primit o serie de beneficii materiale din partea persoanelor desemnate castigatoare la concursurile pentru posturi. Informatiile si acuzatiile despre spagi date si impartite au inceput sa circule pe fondul nemultumirii fata de modul in care au fost desemnatii castigatorii acestor concursuri. Astfel, se sustine, cu maxima confidentialitate din cauza fricii de repercursiuni, ca banii si cadourile au fost primite de Marcela Daramus si remise unor persoane sus-puse. Se vehiculeaza numele favoritilor, a inspectorilor scolari care o ajuta pe Marcela Daramus, dar si faptul ca in schimbul unui post s-au oferit sume de circa 2.000 de euro. Asta in conditiile in care, inspectorul sef scolar are o retributie de circa 8.000 lei lunar, conform presei locale. Sunt doar declaratiile unor oameni care cer ca Ministerul Educatiei sa intervina si sa faca o ancheta serioasa in ceea ce priveste implementarea proiectelor derulate la nivelul ISJ Alba, finantate din fonduri publice sau comunitare. si reprezentantii Ministerului Muncii ar putea sa intervina cu un control, deoarece exista indicii ca Marcela Daramus a obtinut, prin intermediari, sume ilegale si in cadrul aplicatiei „INFUSE – 7000 de persoane instruite in vederea integrarii pe piata muncii” (program gestionat de Ministerul Muncii), cerand persoanelor dornice sa devina formatori sume de bani, pentru care respectivii semnau de primire.

Parteneriat cu partidul de guvernamant

Silvia Puie, director general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Alba, detine postul acesta din 2013. Despre ea s-a scris ca detine cel mai mare salariu din judet. in anul 2017 avea o retributie de aproape 18.000 de lei. Se spune ca si-a asigurat postul cu ajutorul sotului sau, Ioan Puie – director al Directiei Regionale de Audit CENTRU din cadrul Curtii de Conturi a Romaniei. Acesta, spun sursele EVZ, a fost gratulat de mai marii PSD pentru ca, din pozitia pe care o detine, poate sa „evite” efectuarea de controale la administratiile publice ce implementeaza proiecte finantate din fonduri publice si care sunt conduse de persoane ce fac parte din formatiunea aflata la guvernare.

Despre Alexandra Sinea, director executiv al Directiei de Sanatate Publica Alba, sunt indicii ca sustine financiar evenimente organizate de PSD, precum si pe unii dintre membrii de vaza ai acesteia, originari din Alba.

Umbrela Cupru Min

In anul 2018, cu sprijin din Bucuresti, de la secretarii de stat din Ministerul Economiei, Ivan Constatin si Ilie Catalin Bodea, au fost convocati de urgenta la Bucuresti, unde au fost „instruiti” sa il nominalizeze pe Dorel Tomus in functia de director general al CUPRU MIN SA Abrud. Acesta il inlocuia pe Gheorghe Chindris, abia numit director in ianuarie 2018.

Faptele descrise de sursele EVZ s-au intamplat asa: La 07.06.2018, Radu Catalin Cosarca, presedintele CA al CUPRU MIN SA, Constantin Ivan si Ilie Catalin Bodea au fost convocati de urgenta la Bucuresti, unde li s-a trasat ca sarcina nominalizarea lui Dorel Tomus in functia de director general, in caz contrar riscand ca societatea sa fie inchisa, intrucat exista aceasta posibilitate in cazul in care nu s-ar fi obtinut reinnoirea autorizatiei de mediu. Asa ca, Dorel Tomuş, consilier judeţean PSD, a fost avansat pana la organizarea unui concurs pentru prima poziţie de mangament din cadrul societaţii. El mai detinuse aceasta funcţie in perioada 2014-2015. La randul sau, Dorel Tomus si-ar fi manifestat recunostinta fata de persoanele care l-au pus sef si a angajat pe criterii clientelare peste 20 de persoane la CUPRU MIN SA, fara ca responsabilii departamentului de resurse umane sa fi realizat o evaluare cu privire la necesitatile de forta de munca pe fiecare obiectiv minier in parte, respectiv un studiu al impactului cost –beneficiu asupra indicatorilor economico-financiari ai companiei.

Un alt personaj responsabil cu angajarile clientelare ale PSD ar fi si Cornel Mug, director al Cancelariei Prefectului, omul care ar avea controlul asupra celor mai importante decizii in Prefectura Alba. Unul dintre exemple ar fi Mihai Horatiu Josan, fost primar al municipiului Aiud, incadrat ca functionar public in cadrul Comunei Remetea, iar dupa doar o luna, transferat in cadrul Primariei Teius. in cursul lunii mai 2017, Mihai Horatiu Josan a fost transferat la Oficiul Judetean pentru Finantarea Investitiilor Rurale Alba.

in spatele caracatitei promovarii in functii importante (administratie, educatie, fonduri europene sau publice, ANAF) si bine remunerate se spune ca ar sta deputatul Ioan Dirzu, cel care alaturi de sotia sa controleaza firma Prefera Food SRL, Oiejdea din Alba. El este cel care ar fi netezit drumul profesional al Marilenei Buta, angajata initial de Cornel Mug la Primaria Pianu de Sus, iar dupa cateva saptamani i-a inlesnit transferul la Directia Generala Regionala a Finantelor Publice – ANAF Brasov, de unde ar putea sa protejeze usor afacerile firmei Prefera Food. Un alt beneficiar ar ajutorului deputatului Dirzu ar fi Alexandru Sinea, uns in functia de director al DSP Alba, in anul 2017, cu un salariu de peste 10.000 de lei.

Sursa: EVZ

Cine face jocurile in judetul Alba! Caracatita de interese si bani a PSD! was last modified: martie 22nd, 2019 by Radu Anghel
Sa raspandim circul prin sat...
Loading...
spre