Cozmin Gusa: ”Basescu a generat scandalul referitor la alegerile din 2009, nu ca sa se discute de fraudarea lor, ci ca sa-i faca rau lui Kovesi. Presiuna pe care Udrea o exercita asupra lui e de nesuportat!”

Fostul președinte Traian Băsescu pare ”într-un fel de seppuku” după ce strategia sa de a-i ”face rău lui Kovesi” s-a întors împotriva sa, ducând la scandalul legat de fraudarea alegerilor din 2009, a declarat Cozmin Gușă, la emisiunea ”Talk News”, de la Realitatea TV. Consultantul politic a explicat și cum s-au făcut unele numiri în funcții înalte în ultimii ani, precum și motivul pentru care Vasile Dâncu n-a mai ajuns șeful proiectului CENTENAR, scrie stiripesurse.ro.

Există o ”partidă transpartinică” ce nu și-a făcut toate calculele și al cărui mecanism s-a dereglat odată cu dispariția lui Ghiță, susține Cozmin Gușă. Aceasta, afirmă consultantul politic, vrea să folosească secretele acumulate în exercitarea puterii – Băsescu și Ghiță – pentru niște scopuri personale pe care le are.

Numai că strategia se întoarce chiar împotriva celor care o generează, subliniază Cozmin Gușă, explicând că Traian Băsescu a generat scandalul referitor la alegerile prezidențiale din 2009 nu să se discute despre fraudarea lor, ci ca să-i facă rău lui Florian Coldea, Laurei Codruța Kovesi sau chiar lui George Maior.

”Însă, prin alte mărturii publice, s-a ajuns la concluzia că discuția mai solidă e cea legată de fraudarea alegerilor și apoi să vedem dacă unii nominalizați de Băsescu ar fi responsabili sau nu de asta. Nici Băsescu nu mai e ce a fost. Și-a făcut greșit calculele. Pare într-un fel de seppuku acum, cu aceste strategii”, a afirmat consultantul politic.

Presiunea pe care Elena Udrea o exercită asupra fostului președinte este una ”de nesuportat” în acest moment pentru el, iar perspectiva pușcăriei Elenei Udrea nu-i provoacă satisfacție, știind că ”dacă a făcut niște lucruri le-a făcut doar în beneficiul lui Băsescu, asa cum sunt și celelalte dosare ale unor oameni din PDL, care atunci când au lucrat în campanie, au lucrat pentru ca Băsescu să fie președinte”, a evidențiat Cozmin Gușă.

Traian Băsescu nu acționează acum ”din iubire”, ci dintr-un puternic șantaj cu tocul Elenei Udrea bine apăsat asupra grumazului său, subliniază consultantul politic.

”Cea mai proastă experiență a mea în politică e cea legată de numirile care se făceau ‘Hai să numim pe cineva care este șantajabil, sau mai puțin capabil decât liderul nostru, ca să nu aibă beneficiul acelei funcții'”, a dezvăluit Cozmin Gușă.

Consultantul politic amintește că, anul trecut, la o emisiune Realitatea TV, Vasile Dâncu a primit promisiunea fermă, din partea lui Liviu Dragnea, că urma să fie numit șeful proiectului Centenar 2018, însă în acea funcție a ajuns cineva care nu-și poate face imagine dintr-un asemenea proiect.

”N-a mai fost numit acolo. A fost numit un domn care a fost mecanic de vagoane dintr-un calcul simplu: Dragnea nu vrea ca cineva să călărească în 2018 un proiect așa de mare, din care-ți faci imagine, pentru ca asta să-i fie rezervată sieși”, a afirmat Cozmin Gușă.

Același motiv, spune consultantul politic, a stat și în spatele deciziei fostului președinte Traian Băsescu de a-l nominaliza pe Călin Popescu Tăriceanu ca prim-ministru – ”îl considera mai puturos” -, și pe Emil Boc în aceeași funcție – Boc care, pentru el, ”era total beningn” -.

”La fel, și Dragnea, când a pus prim-ministru, nu a căutat cel mai puternic om din PSD pentru această funcție, ci a propus-o pe Sevil Shhaideh, care era femeie și fără veleități politice, care nu l-ar fi încurcat deloc în scopul său. Dar a venit Grindeanu, care într-adevăr îi pune probleme – uitați-vă la sondaje”, a explicat Cozmin Gușă.

Cozmin Gusa: ”Basescu a generat scandalul referitor la alegerile din 2009, nu ca sa se discute de fraudarea lor, ci ca sa-i faca rau lui Kovesi. Presiuna pe care Udrea o exercita asupra lui e de nesuportat!” was last modified: mai 18th, 2017 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
Loading...
spre