Cozmin Gusa despre prestatia lui Iohannis din ultima perioada: ”A reusit sa inchida criza declansata de PSD foarte repede! A facut maximum din ceea ce putea face!”

253
Cozmin Gușă a apreciat, la Realitatea TV, că președintele Iohannis a procedat foarte bine în gestionarea crizei politice din România, desemnându-l pe Mihai Tudose prim-ministru, un om care poate constitui o garanție de bună înțelegere, scrie evz.ro.

„Klaus Iohannis a făcut cu minimum de agitație, ceea ce este foarte important în aceste vremuri instabile politic în România, maximum de rezultate. A reușit să închidă criza foarte repede, cu cel care era recomandat să meargă mai departe și să poată să fie o garanție de bună înțelegere. Klaus Iohannis nu ar fi putut să livreze negocieri în favoarea României dacă prim-ministrul ar fi o personalitate ostilă.

El n-ar fi putut să livreze nimic dacă prim-ministru ar fi fost Victor Ponta și n-ar fi putut să livreze nimic dacă prim-ministru ar fi fost Liviu Dragnea. Deci, Klaus Iohannis a ales pe cineva care nu joacă politică, care este pragmatic, care pune probleme și care înțelege mersul economiei. Iar din punctul acesta de vedere, el a jucat foarte bine pentru președinția României”, a declarat Gușă.

Gușă mai zice că Iohannis a știu exact să își aleagă mutările pentru a rezolvarea tensiunilor din țară.  „Am văzut mulți comentatori publici care au încercat să-l denigreze pentru asta, dar pot să le spun că nu se pricep la politică. România este într-un joc de politică atât de complex, încât ceea ce a jucat Klaus Iohannis a fost maximum din ceea ce putea să joace.

Am văzut și tabăra adversă, neputincioasă, așa-zisa opoziție de astăzi care nu prea este opoziție, care tot asta acuză, faptul că Iohannis nu le-a dat dreptate. Cui să dea dreptate? Unora care fler de prim-ministru, unor care au avut acea evoluție și comportament deplorabile în campania electorală, care nu mai au lider politici, care fac fel de fel de jocuri politice? Deci, legat de posibile întâlniri cu Liviu Dragnea, dacă au fost, e foarte bine că au fost”, a încheiat Gușă.