Crin Antonescu: Regionalizarea presupune riscuri majore!

534

antonescuPresedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca procesul de regionalizare presupune riscuri majore, care trebuie ocolite pentru a putea fi atinse mizele acestui demers.

„Si in legatura cu regionalizarea se confirma faptul ca raspunsurile corecte se dau la intrebari bune puse. Si cred ca intrebarile bine puse sunt «De ce, cum, pentru cine?» De ce facem regionalizarea, cum o facem, care sunt principiile si tintele ei exacte si pentru cine – aceasta poate este cea mai importanta intrebare. Raspunsul corect la aceste intrebari ne poate feri de riscurile reale pe care un proiect de o asemenea amplitudine le prezinta si raspunsul corect ne poate intr-adevar da sansa de a-i folosi oportunitatile”, a afirmat Antonescu la dezbaterea de la Academia Romana.

Liderul PNL a precizat cu procesul de regionalizare importa mai multe riscuri, primul dintre acestea fiind unul „major”, care priveste „activarea sau reactivarea vechiului blestem al formelor fara fond”.

„Daca vom traversa elaborarea si apoi aplicarea acestui proiect asa pentru ca trebuie, asa pentru ca e la moda, asa pentru ca se intampla in toata Europa, asa pentru ca am zis ca trebuie sa facem ceva si trebuie sa facem, cum necum stam sub riscul de atatea ori, din pacate, dovedit real in istoria noastra de a avea dupa aceasta regionalizare mai multa paguba decat profit”, a sustinut Antonescu.

El a mentionat ca exista riscul de a multiplica birocratia si de a intra in „dispute meschine” intre partidele politice.

„(Exista riscul, n.r.) sa multiplicam o birocratie pe care parem a o detesta in toate discursurile noastre, dar care de ani si decenii nu inceteaza sa supravietuiasca, sa creasca mai mare, mai sanatoasa, mai agresiva. Stam sub riscul de a cufunda dezbaterea pe regionalizare in dispute minore, chiar meschine de felul ce partid are de castigat mai mult din asta, ce comunitati locale, in cel mai bun caz, au de castigat din asta, ce lideri de comunitati locale mai castiga sau mai urca o treapta in ierarhia complicata si de atatea ori ineficienta a puterii si administratiei din Romania”, a sustinut presedintele PNL.

Un alt risc invocat de Antonescu se refera la „permanentul echilibru” care trebuie „construit” intre o descentralizare autentica, reala, eficienta, folositoare si unitatea statala a Romaniei.

„Avem, in fond, cu aceasta descentralizare, reforma administrativa, de reasezat intr-o formula moderna, eficienta, democratica un lant de comunitati romanesti, fara a pierde nicio secunda din vedere comunitatea cea mare, care este, pentru noi toti, Romania”, a mai declarat liderul PNL.

El a mai sustinut ca in procesul de regionalizare sunt „cateva chei, cateva mize” ale proiectului.

„Descentralizarea, aceasta aspiratie sincera pentru unii, lozinca pentru altii, mit pana la urma al ultimilor 20 de ani, are acum sansa – nu as spune acum ori niciodata – dar poate daca reusim o data pentru totdeauna sa devina realitate. Intr-adevar exigentele de integrare profunda ale Romaniei in modernitate, in Europa, daca vrem sa-i spunem asa si este pentru noi acelasi lucru, tin de o autentica descentralizare, de capacitatea de a elibera energii, dinamism, creativitate, de a forta statul centralizat, greoi, costisitor si ineficient sa abdice de la puteri pe care le exercita de cand ne stim si nu reuseste cu toate aceste puteri sa raspunda nevoilor destinatarului in fond a tuturor eforturilor noastre si in orice caz si in orice caz al regionalizarii care este cetateanul in comunitatea sa”, a mai afirmat presedintele PNL, Crin Antonescu.

Sursa: mediafax.ro

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos