Atac dur la adresa PSD lansat de Cristian Buşoi, europarlamentarul care candidează la preşedinţia PNL. „Legea salarizării care amână creşterile de salarii pe care PSD le-a promis medicilor şi profesorilor în campanie şi pe care şi le-a asumat prin programului de guvernare, confirmă că PSD a câştigat alegerile cu o minciună de proporţii, scrie stiripesurse.ro.
În forma de acum, legea salarizării nu aduce nici pe departe nici bunăstare, nici echitate în sistemul bugetar, ci aşa cum s-a văzut din ultimele zile, este doar o manevră politică prin care un un partid condus acum de un „băiat deştept” din Teleorman încearcă să ne prostească pe toţi în faţă.
Faptul că de la susţinerea proiectului au lipsit şefului guvernului şi ministrul de Finanţe dă măsura fraudei politice de care se face responsabili Liviu Dragnea. Nu doar că legea amână pur şi simplu creşterile de salarii promise, dar legea nu produce nicio ordonare a salarizării în sistemul bugetar. În plus, impactul bugetar nu este cunoscut, iar membrii Guvernului se contrazic sau inventează explicaţii când vine vorba să justifice consecinţele economice.
PSD a câştigat campania minţindu-i şi amăgindu-i pe români, cu promisiuni populiste şi demagogice de creşterile de salarii, despre care se ştia bine că nu pot fi puse în practică. Dincolo de consecinţele economice ale unei legi care provoacă haos în sistemul bugetar, întrebarea este dacă există consecinţe politice pentru o majoritate parlamentară care se dovedeşte că înşală electoratul şi îşi încalcă angajamentele asumate faţă de cei cărora le-a cerut votul.”, a spus Buşoi, conform unui comunicat de presă.