CTP: Dragnea, Tăriceanu și banda lor de bandiți sunt moștenitorii criminalilor din `89 care au pus piedici întoarcerii României în lumea liberă!

573

Dragnea și Tăriceanu, cei doi bandiți politici, și banda lor sunt moștenitorii celor care au ordonat omorârea românilor atât înainte cât și după 22 decembrie `89, ca să împiedice întoarcerea României în lumea liberă, scrie Cristian Tudor Popescu.

”România este atacată încă o dată de urmașii lui Dej și Petru Groza, cei doi bandiți politici care, având în spate tancurile rusești, l-au alungat pe Mihai, jucând în picioare toate legile Justiției din România. Ei sunt Dragnea-Dej și Tăriceanu-Groza, „greii” politicii actuale, atât de grei că i-a tras curul pe scaun când toți șefii de stat, capetele încoronate, diplomații de prim rang ai Europei prezenți lângă sicriul lui Mihai erau în picioare, cu frunțile plecate.

Dragnea, Tăriceanu și banda lor sunt și moștenitorii celor care au ordonat omorârea românilor atât înainte cât și după 22 decembrie `89, ca să împiedice întoarcerea României în lumea liberă”, scrie Cristian Tudor Popescu, pentru republica.ro.

Ni-i putem aminti cu adevărat pe eroii Revoluției sau pe Regele Mihai deșteptându-ne și opunându-ne, dar fără violență, este concluzia jurnalistului.

Sursa: republica.ro.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos