CULMEA CULMILOR! Bombonica Prodana, ex-Dragnea, sesizeaza CCR sa schimbe legea ca sa SCAPE de acuzatia de ABUZ IN SERVICIU!

510

Bombonica Prodana, fosta sotie a lui Liviu Dragnea, le-a cerut magistratilor Instantei Supreme, la cel mai recent termen din dosarul in care aceasta este judecata pentru de abuz in serviciu, sa sesizeze Curtea Constitutionala in legatura cu articolul din Codul Penal privind abuzul in serviciu, pe motiv ca nu exista un prag al prejudiciului sub care fapta sa nu constituie infractiune, anunta Realitatea Tv.

Judecatorii Inaintei Curti de Casatie si Justitie ar putea lua o decizie in legatura cu aceasta solicitare a Bombonicai Prodana la urmatorul termen al procesului, programat pe 28 martie.

Solicitarea Bombonicai Prodana aminteste de controversata Ordonanta de Urgenta 13 adoptata de Guvernul Grindeanu la inceputul acestui an si retrasa la presiunea strazii, dupa protestele de amploare din primele doua luni ale acestui an.

OUG 13 viza modificarea Codului Penal prin introducerea unui prag al prejudiciului de 200.000 de lei peste care abuzul in serviciu devenea infractiune.

Liviu Dragnea a fost trimis in judecata de DNA alaturi de fosta sa sotie, Bombonica Prodana, in iulie anul trecut.

Procurorii il acuza pe seful PSD de instigare la abuz in serviciu si instigare la fals intelectual, fapte savarsite in perioada in care acesta ocupa functia de presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, iar pe Bombonica Prodana de abuz in serviciu.

Procurorii il acuza pe Liviu Dragnea ca ar fi intervenit pentru mentierea in functii a unor persoane in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman, persoane care, in realitate, prestau servicii la sediul PSD Teleorman. Bombonica Prodana ocupa, la acea vreme, functiile de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului si familiei si sef serviciu Secretariat din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman, scrie HotNews.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos