Cum a vrut presedintele Romaniei sa sperie poporul cu televizorul

542

Presedintele Romaniei, Traian Basescu a declarat luni seara, in prima din cele doua interventii televizate de la inceputul campaniei electorale, ca dupa criza politica din vara, in urma careia a fost suspendat, si a fraudelor anchetate de procurori la referendum, Romania are „de suportat rusinea de a avea observatori OSCE” la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

In ciuda modului apocaliptic in care a fost facut anuntul, situatia nu sta tocmai asa: democratii mai respectabile decat cea romaneasca, inclusiv cea a Statelor Unite, au suportat aceeasi „rusine”, ba chiar presedintele Traian Basescu a fost reales presedinte in 2009 in acelasi climat „rusinos” al monitorizarii expertilor OSCE. Monitorizarea OSCE nu este o bila neagra pentru corectitudinea alegerilor din Romania. Mai mult, chiar Romania a solicitat oficial aceasta monitorizare, care este mai mult o formalitate.

Ce este OSCE

Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) are 56 de state membre, printre care si Romania. Una dintre misiunile sale este supravegherea procesului electoral, pentru asigurarea unor alegeri democratice si corecte.

OSCE va avea o misiune restransa de monitori la alegerile parlamentare din Romania, conform declaratiei privind nevoile unei astfel de misiuni, realizata in urma unei vizite la Bucuresti, intre 25 si 27 septembrie, a doi experti OSCE. Raportul a fost publicat pe 18 octombrie, la Varsovia.

De altfel, OSCE va monitoriza alegerile din Romania chiar la solicitarea Bucurestiului, adresata oficial catre OSCE in luna iulie 2012, prin Reprezentanta Romaniei pe langa Institutiile de la Viena. La inceputul acelei luni, presedintele Traian Basescu a fost suspendat de majoritatea parlamentara USL. Seful acestei institutii subordonate Ministerului Afacerilor Externe, condus la vremea respectiva de Andrei Marga, este Adrian Davidoiu, numit in timpul premierului Emil Boc, in luna martie 2012.

Citeste pe gandul.info!

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos