Lucrările Congresului ALDE continuă sâmbătă la Palatul Parlamentului, aproximativ 1.000 de delegaţi din cele 47 de filiale ale partidului urmând să îşi aleagă conducerea. Unul dintre invitații surpriză ai ALDE a fost Emil Constantinescu. Acesta a lansat un atac dur la adresa lui Traian Băsescu și a PNL.

”Am hotărât să vin după ce am citit proiectele de rezoluție. Acestea răspund cel mai bine nevoii societății românești aflată într-o criză morală. Trebuie să revenim la sensurile politicii profunde, care nu înseamnă doar drepturi, ci responsabilitate. Politica e menită să-i unească pe oameni, nu să-i dezbine.

Am citit rezoluțiile și mi se par un demers intelectual nou. M-am gândit că aveți o mare responsabilitate. Modul în care s-a format partidul dvs. trimite le istoria statului românesc, când liberalii și conservatorii au contribuit la integrarea statului român. Necesitatea acestui partid o văd legată de istoria recentă. Mulți dintre dvs.  nu mă cunosc pe mine, sau nu își mai amintesc de mine, pentru că în 2004 am decis să mă rup de politică. Atunci s-a întâmplat un fenomen ce avea să aibă consecințe grave pentru istoria României din ultimii 13 ani.

În acel moment, structurile securisto-comuniste împotriva cărora am luptat în primul deceniu după prăbuşirea regimului comunist în România au hotărât că este mai bine pentru ele să lucreze în numele unor partide de dreapta. Şi au făcut aceste lucruri trimiţând un semnal foarte precis. Un partid de stânga s-a transformat, într-un congres, în câteva minute şi în unanimitate, într-un partid de dreapta pentru a termina definitiv cu această ideologie în România şi pentru a intra prin fals şi uzurpare în Partidul Popular European. Acest partid avea să fie condus de un om care slujise în timpul comunismului atât securitatea şi avea un statut de nomenclaturist. (…) Acea persoană a devenit apoi preşedintele României. Şi PNL şi-a ales şi el în frunte exact persoana care fusese pusă să gestioneze banii securităţii. (…) Prin aceste două personaje, care reprezentau în mod clar ca semnal tot ce fusese nomenclatură în securitatea comunistă, a apărut securitatea de dreapta, care a condus aşa cum ştie ea, cu serviciile secrete, cu instituţiile de forţă.

Societatea civilă a fost distrusă prin politicianism. E momentul ca partidele politice să respecte elitele intelectuale. E momentul elitelor să-și înțeleagă responsabilitățile lor. E nevoie de lideri, de lideri adevărați. E greu să ne gândim acum la asta, când lumea occidentală trece printr-o criză acută de lideri. Unul dintre acești lideri se află în această sală.

Sunt aici ca să vorbesc despre istoria post-decembristă. Încă de la început, au existat câteva persoane care au reuşi să readucă în România spiritul liberal. Aceasta s-a întâmplat chiar în decembrie 1989, după căderea lui Ceauşescu, când într-o cameră s-au adunat câţiva reprezentanţi ai gloriosului Partid Naţional Liberal şi doi tineri. Unul dintre ei era Călin Popescu Tăriceanu. Călin Popescu-Tăriceanu a fost un om, apoi a devenit un lider care a participat la toate construcţiile democratice, într-un moment în care România era încă dominată de fosta nomenclatură comunistă şi de fosta securitate, până în 1996. De fiecare dată, în tulburările Partidului Naţional Liberal, când a fost împărţit în fracţiuni, el a fost de partea bună.  Și în 1992, și în 1996. El a condus campania mea electorală și îi mulțumesc. În 1996, România a fost salvată ca să nu fie transformată într-un Belarus sau o Rusie a lui Putin.”, a spus fostul președinte al României care a fost aplaudat îndelung.

Acesta este al doilea Congres al ALDE, după cel de constituire a formaţiunii prin fuziunea dintre Partidul Liberal Reformator (PLR) şi Partidul Conservator (PC) din 19 iunie 2015, când Daniel Constantin şi Călin Popescu-Tăriceanu au devenit copreşedinţi ai formaţiunii.

Co-preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat vineri că va candida la funcţia de preşedinte al partidului.

 

Celălalt co-preşedintele ALDE, Daniel Constantin, a precizat că nu va participa la congres pe motiv că acesta e „nestatutar organizat şi serveşte interesului unui singur om”.

Vineri, Statutul ALDE a fost modificat, iar sâmbătă vor lua cuvântul invitaţii la congres, vor fi dezbătute patru rezoluţii şi vor fi votate organismele statutare, scrie stiripesurse.ro.

content-image