Curtea Constitutionala a declarat din nou neconstitutional Statutul parlamentarilor!

575

1statutA doua sesizare a PDL privind Statutul parlamentarilor a fost admisa, miercuri, de Curtea Constitutionala (CC), in ceea ce priveste neconstitutionalitatea suspendarii de la lucrarile Parlamentului a alesilor aflati in conflict de interese.

In aceste conditii, Statutul se va intoarce, din nou in Parlament, pentru a fi pus in acord cu decizia CC.

PDL a depus, in 21 martie, la CC, o noua sesizare prin care solicita controlul de constitutionalitate asupra ultimei forme a Statutului deputatilor si senatorilor, adoptata de plenul comun al Parlamentului.

PDL sustinea, in noua sesizare, ca unele dintre prevederile cuprinse in ultima forma a Statutului parlamentarilor, reexaminata de Parlament ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale care a admis primele obiectii de neconstitutionalitate, sunt inca neconstitutionale.

Potrivit sesizarii PDL, prin punerea de acord a Statutului parlamentarilor cu obiectiile de neconstitutionalitate ridicate de Curte dupa prima sesizare, Parlamentul a mentinut solutia sanctionarii disciplinare pentru parlamentarii aflati in conflict de interese, reducand doar pedeapsa de la sase luni la o luna.

„Reducerea perioadei de sanctionare la o luna nu face ca textul astfel adoptat sa fie constitutional, pentru ca impiedicarea neconstitutionala a exercitarii mandatului exista indiferent daca aceasta perioada este de sase luni sau de o luna”, se mentiona in noua sesizare depusa de PDL.

Mai mult, PDL sustinea in sesizare ca Parlamentul nu a pus de acord textul Statutului cu decizia Curtii Constitutionale, incalcand astfel prevederi exprese ale Constitutiei.

PDL mai arata ca unele dispozitii din ultima forma a Statutului parlamentarilor, adoptata in 20 martie de Parlament, au fost introduse dupa ce Curtea a stabilit ca acestea sunt neconstitutionale, referirea fiind facuta cu privire la mentionea abrogarii oricaror prevederi legislative contrare textului proiectului de lege.

PDL sustinea totodata ca implicatiile aplicarii unei astfel de prevederi nu pot fi cunoscute in acest moment pentru ca organul consultativ de specialitate al Parlamentului, respectiv Consiliul Legislativ, nu a fost consultat initial, ci ulterior. In acest sens, PDL aprecia ca introducerea prevederii in cauza depaseste limitele cererii de reexaminare.

Plenul reunit al celor doua Camere a adoptat, in 20 martie, cu 360 de voturi „pentru” si 38 „impotriva”, Statutul deputatilor si senatorilor, in forma stabilita de Comisiile juridice si de Statut, legea fiind reexaminata ca urmare a deciziei din 27 februarie a Curtii Constitutionale.

Membrii comisiilor au decis anterior sa modifice termenul in care parlamentarii gasiti incompatibili de ANI vor putea contesta raportul Agentiei, de la 45 de zile la 15 zile, cum prevede legea ANI.

O alta modificare adusa in Comisii se refera la perioada de sase luni in care se interzice unui parlamentar aflat in conflict de interese sa participe la sedinte, aceasta perioada fiind stabilita la 30 de zile.

In 27 martie, Curtea Constitutionala a decis ca este neconstitutionala modificarea la Statutul deputatilor si senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile in care parlamentarul poate contesta in instanta raportul de evaluare al ANI. De asemenea, a fost declarata neconstitutionala prevederea potrivit careia „deputatul sau senatorul aflat in conflict de interese se sanctioneaza disciplinar cu interzicerea participarii la lucrarile Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioada de cel mult 6 luni”.

Sursa: mediafax.ro

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos