Parlamentare

Deputatul PSD Florin Paslaru a declarat ca nu va demisiona din Parlament

Deputatul PSD Florin Paslaru a declarat ca nu va demisiona din Parlament si ca nu a primit nici un act oficial de la Agentia Nationala de Integritate (ANI) care sa dovedeasca faptul ca este incompatibil cu functia de deputat.

“Eu nu am primit niciun raport ANI. Am aflat din presa de un eventual raport pe care ANI l-ar face, moment in care am incercat prin telefon, apoi prin prezenta mea la ANI, de fiecare data refuzandu-mi-se un raspuns, dupa care am facut adresa scrisa sa mi se prezinte acel raport. Pana la aceasta data, au trecut mai bine de sase luni, nu am primit de la ANI niciun raport, nici macar un raspuns pozitiv sau negative”, a precizat deputatul PSD.

El a sustinut ca este de buna credinta si tocmai de aceea a solicitat de la ANI un raspuns pe care insa, la sase luni de la aceasta solicitare, nu l-a primit.

Intrebat daca isi va da demisia din Parlament, acesta a aratat ca nu are nicio motivatie pentru un astfel de gest.

Paslaru a adaugat ca fiul sau nu mai este angajat la cabinetul sau parlamentar din Galati, afirmand ca a lucrat in acest loc. “A fost o perioada angajat la cabinetul parlamentar. In momentul in care vrei sa ai niste angajati, iti iei oameni de incredere si am creat un grup de oameni de incredere, niste oameni care au lucrat alaturi de mine in campanile”, a motivat acesta.

In concluzie, deputatul PSD a aratat ca va incerca sa aiba o discutie cat se poate de amiabila cu reprezentantii ANI, institutie care nu a adus nicio dovada’ ca i-ar fi dat acel raport.
“Cand voi avea raportul, am ce sa discut, deocamdata nu am despre ce sa discut”, a adaugat el.

Agentia Nationala de Integritate (ANI) solicita din nou Camerei Deputatilor revocarea din functie a deputatilor Sergiu Andon (PC) si Florin Paslaru (PSD), primul fiind declarat incompatibil, iar al doilea – in conflict de interese.

Click pentru a comenta

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Spre TOP