Director CJPC amenintat de mafia turismului din Constanta prin vorbele senatorului PSD, Nicolae Moga: ”Sa iasa mai putin in presa cu nenorociri!”

333

Senatorul PSD Nicolae Moga i-a transmis sefului Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Constanta sa iasa mai putin in presa cu „nenorociri”, spunand ca daca se face mai mult PR decat treaba acest lucru este in deserviciul turismului.

Senatorul sustine ca agentul economic trebuie respectat si indrumat atunci cand greseste si il avertizeaza pe directorul CJPC sa nu fie un nou Cattani, pentru ca nu vrea sa sfarseasca la fel ca acesta, mentionand, totodata, ca trebuie protejat consumatorul, arata News.ro.

Comisarul Corrado Cattani este personajul principal al serialului Caracatita, care a sfarsit asasinat de Mafia italiana.

Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc a organizat marti, la un hotel din Mamaia, o dezbatere cu investitorii si autoritatile locale, la care au fost prezenti si reprezentanti ai unor institutii cu atributii de control.

Controalele, marul discordiei

Unii investitori s-au aratat nemultumiti de o parte dintre controalele Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor, spunand ca acestea creeaza o imagine negativa litoralului si indeparteaza turistii.

„Cat timp noi promovam Romania negativ inseamna ca promovam pozitiv concurenta, e foarte simplu”, a spus presedintele FPTR, Mohammad Murad.

Prim-vicepresedintele FPTR, Nicolae Bucolava, a spus, in cadrul intalnirii, ca aceste controale trebuie facute si acolo unde sunt nereguli trebuie taiat in carne vie.

„Am spus, controalele trebuie sa le faceti, pentru cel care are carne stricata, cum ati gasit, tone, taiati in carne vie”, a afirmat Bucovala, seful CJPC replicand: „Va multumesc pentru acordul dumneavoastra”.

Horia Constantinescu, cel care coordoneaza activitatea Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Constanta, a declarat ca toate cazurile semnalate in mass-media au fost cele mai grave si ca nu a spus niciodata ca litoralul nu este pregatit sa-si primeasca turistii.

„Cazurile flagrante pe care le-am semnalat au fost cele mai rele. Vreau sa mi se arate un caz in care am spus ca litoralul nu e pregatit. In toate conferintele de presa, am spus ca 5 la suta din locurile controlate de noi prezinta derapaje grave, restul nu.

Eu nu sunt o autoritate de promovare a turismului, eu trebuie sa semnalez ca exista oameni care pun la comercializare peste 3,5 tone de carne iesita in afara oricarui termen de valabilitate, de conformitate.

Acea unitate avea toate avizele in regula, cu doua luni inainte fusese controlata de alte autoritati de control care, incredibil, au vazut lucrurile impecabil”, a spus Constantinescu.

El considera ca litoralul romanesc este pe o panta descendenta de cel putin 11-12 ani.

„Litoralul romanesc este pe o panta descendenta de 11-12 ani, cel putin. Incurajarea alimentatiei publice de susanea, de trotuar, pentru a cumpara si beneficia la un moment dat de voturi, este cea care distruge investitiile dumneavoastra majore.

Oamenii aleg saormaria in locul restaurantului, pentru ca nu mai au posibilitati, porumbul fiert si spalat in wc-uri. Am doi copii, amatori de porumb si inghetata si de lucruri care placeau si copilariei noastre. Cum vreti sa va anunt pe fiecare dintre dumneavoastra sa nu care cumva sa mai cumparati de la furnizorul respectiv? Este singura maniera prin care va pot ajuta”, a transmis seful CJPC.

El a fost contrazis de catre presedintele FPTR, care a spus ca litoralul nu se afla pe o panta descendenta si ca fata de acum 11 ani sta mai bine atat la numarul de turisti, cat si la numarul de investitii.

„Daca nu sunteti un organ de promovare, as dori sa nu fiti un organ distructiv”, i-a spus Mohammad Murad lui Horia Constantinescu.

Seful CJCP a reamintit ca a raportat doar derapajele si ca nu a transmis ca litoralul si turismul nu sunt pregatite.

„Sa dormi pe o saltea, cu arcuri rupte, mirosind a mucegai din cauza umezelii… Sunt parinti care isi aduc copiii pe litoral pentru aerosoli. Pai, daca el face aerosoli dimineata pana seara si la 12 noaptea il bagam intr-o camera vecina cu Doftana, nu trebuie cumva sa ne trezim? Despre aceste lucruri vorbeam”, a explicat Horia Constantinescu.

Interventia senatorului Moga

La un moment dat, in discutie a intervenit si senatorul PSD Nicolae Moga, prezent la intalnire.

El i-a spus sefului CJPC ca nu ii doreste sa fie un nou comisar Cattani, spunandu-i ca agentul economic trebuie respectat, iar cand greseste, trebuie indrumat.

„Am apreciat munca desfasurata de aceasta institutie. Dar de acolo si pana la faptul ca faceti mai mult caz decat ar trebui este un lucru cert. V-am spus, nu imi doresc sa fiti un Cattani al judetului Constanta, al litoralului romanesc, pentru ca nu vreau sa sfarsiti cum a sfarsit el. Va rog faceti-va datoria.

Eu vreau sa va atrag atentia ca dumneavoastra nu aveti dreptul sa ne atrageti atentia, pentru ca, daca procedati cu noi asa, ma gandesc cum procedati cu un agent economic. Acel agent economic trebuie respectat, pentru ca munceste sa castige un ban, institutiile statului trebuie sa respecte agentul economic si apoi acolo unde greseste sa-l indrume”, a declarat parlamentarul social-democrat.

El i-a mai spus lui Horia Constantinescu sa iasa mai putin in presa cu nenorociri, iar daca se face mai mult PR decat treaba se aduce un deserviciu turismului.

„Toate lucrurile astea sa le discutati in bucataria Guvernului al carui subordonat sunteti, acolo la Prefectura, si iesiti mai putin in presa cu nenorociri. Sigur ca trebuie sa protejam consumatorul, sigur ca sunt multe lucruri nefacute, dar trebuie sa ajutam, nu sa mergem sa amendam, sa-i desfiintam, sa-i inchidem, sa-i innebunim.

In acelasi timp, trebuie sa protejam populatia, ca daca facem mai mult PR decat treaba, nu facem decat un deserviciu turismului romanesc”, a precizat Nicolae Moga.

„Tudose are deschidere”

Presedintele FPTR a mai spus ca in tara noastra exista 67 de institutii care pot falimenta o societate.

„Cand vede un roman din Husi sau din Dor Marunt sau din Botosani cum e pe litoral, el nu zice ca e intr-o unitate turistica, zice ca e la noi, la mare. Si atunci fac apel, am vorbit cu domnul prim ministru, a inteles foarte bine aceasta problema si am vazut ca are o deschidere totala fata de mediul de afaceri incat sa schimbam foarte mult din modul de abordare.

Si atunci ma refer la toate autoritatile care fac controale, noi nu ne dam la o parte de controale, dar vreau sa fim corecti, sa dam lucruri pozitive. Sunt 67 de institutii care baga orice firma in faliment, 67. Treci de una, de doua, de zece, de 20, de 50, dar e greu sa treci de 67, care te pot baga in faliment”, a mentionat Murad.