Djuvara, despre combinația PNL-Becali: Mi-e rușine! Mă fac că nu-i cunosc!

341

„Am 170 de ani de liberalism (familia sa, n.r.), n-am voie să-mi dau demisia din așa ceva, dar cu cei de azi nu am nicio legătură. Un partid liberal care fuzionează cu rămășițele lui Voiculescu, pe urmă îl primește și pe Becali, ăsta nu mai e Partidul Liberal. Este o harababură. Străinii nu mai înțeleg nimic din ce se întâmplă în țară. Destituirea lui Băsescu, revenirea lui, alianța unui partid liberal cu unul socialist sunt așa de nebunești, încât mi-e rușine. Strategia adusă de actualul PNL nu-mi convine deloc, mă fac că nu-i cunosc”, a declarat Neagu Djuvara, la un post de televiziune, scrie evz.ro.

Liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta au stabilit semnarea unui protocol de susţinere între Uniune şi PNG. O parte a înţelegerii este ca Gigi Becali să candideze la parlamentare într-un colegiu al PNL din sectorul 6.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos