Dorin Chirtoaca: Romania ar trebui sa investeasca mai mult in Republica Moldova!

706

1dorinPrimarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca, a declarat ca Romania ar trebui sa investeasca mai mult in Republica Moldova, sa ofere anual 50 de milioane de euro localitatilor rurale din tara vecina, potrivit mediafax.ro.

„Ar fi fost firesc ca in 20 de ani, dupa acel Pod de Flori (peste Prut), sa fi reusit sa construim mai multe poduri pentru circulatie pietonala, rutiera, inclusiv feroviara, daca mai este necesar. Sau sa avem aceeasi cale ferata, acelasi ecartament, pentru a nu schimba de fiecare data sasiul la Ungheni si a pierde inca patru ore. Mai multe proiecte de infrastructura. Evident, lucrurile nu sunt perfecte nici astazi”, a declarat Chirtoaca la RFI.

Primarul Chisinaului ar vrea ca satele moldovenesti sa se dezvolte cu bani romanesti:

„Mi-as dori mult mai mult in relatia dintre Republica Moldova si Romania. Mi-as dori de exemplu ca localitatile rurale, satele din Republica Moldova sa beneficieze de investitii in infrastructura, asa cum beneficiaza satele din Romania. Chiar am calculat, daca ar fi sa se dea fiecarui sat din Republica Moldova, fiecarei primarii, avem circa noua sute de primarii aici, dincoace de Prut, daca s-ar da cate 50 de mii de euro de la bugetul de stat al Romaniei pentru aceste localitati rurale, in total ar fi nevoie de circa 50 de milioane de euro anual, pentru sustinere in acest sens. Din bugetul Romaniei asta ar insemna 0,01% , nu ar fi o povara atat de mare. Pentru satele din Republica Moldova, insa, asta ar fi o mana cereasca, pentru ca nici un sat din Moldova nu are investitii in asemenea valoare, marea majoritate abia se descurca cu cheltuielile curente”.

Dorin Chirtoaca si-ar dori ca cele 100 de milioane de euro promise de Romania Republicii Moldova sa fie acordate mai usor:

„Din cate cunosc, circa sapte-opt milioane de euro au fost date ca ajutor pentru lichidarea consecintelor inundatiilor care au avut loc acum trei ani si inca o anumita suma, nu stiu exact cat, va fi utilizata pentru constructia gazoductului Iasi-Ungheni, care sa interconecteze reteaua de transport gaze dintre Republica Moldova si Romania si, atunci cand s-ar intampla o situatie de criza cu Ucraina sau cu Rusia, sa putem avea acces la un minim de volum de gaze prin intermediul acestei conducte. Cert este ca au trecut circa patru ani deja de-atunci si, din pacate, doar la aceste doua proiecte, unul care nici macar nu era asteptat, ne-am rezumat. De aceea, am si venit cu aceasta idee. Dupa cum se vede, asta cu proiectele functioneaza mai greu, nu a fost clar niciodata cum sa se procedeze, sa se depuna proiecte la Guvernul Republicii Moldova, acesta sa le transmita Guvernului Romaniei sau direct sa fie depuse proiecte la Bucuresti. Am urmat pana la urma ambele proceduri, n-au mai venit rezultate. Acum, consider ca mai bine ar fi daca s-ar da simplu o asistenta bugetara tuturor primariilor din Republica Moldova, indiferent de culoarea lor politica”.

Dorin Chirtoaca este de parere ca „proiectele de infrastructura, proiectele de dezvoltare a mediului rural ar contribui foarte mult, pentru ca asta ar insemna ca in fiecare sat, in fiecare an, sa fie o inscriptie: «Finantat, sustinut de bugetul Romaniei» si arborat un tricolor”.

„Pentru satele unde nu s-a investit nimic timp de 20 de ani, acestea ar fi evenimente care ar crea foarte multe discutii in comunitate, in societate, ar putea contribui la schimbarea perceptiei asupra Romaniei, sa nu mai fie doar vorba despre jandarmul roman care dadea palme in perioada interbelica, pentru ca de multe ori se speculeaza cu aceasta. Chiar daca se uita despre deportarile facute de comunisti in ’41 si ’49”, adaugat Dorin Chirtoaca.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos