Liderul PSD, Liviu Dragnea, a lansat o amenintare voalata la adresa presedintelui Iohannis, sustinand ca ar trebui sa se consulte cu el inainte de a mai face promisiuni in strainatate, cum ar fi alocarea a 2% din PIB pentru inzestrare militara.

Intr-un interviu pentru DC News, Dragnea a fost intrebat care este acum relatia sa cu presedintele Iohannis.

„Relatia cu Iohannis este institutionala, dar cam rarut. Ar putea fi mult mai fructuoasa pentru Romania daca am avea intalniri mai dese. Cred ca trebuie sa instituim un fel de calendar, un obicei de a ne intalni. Daca noi stim ce are de gand presedintele, daca presedintele stie ce avem noi de gand, atunci sansele pentru Romania sunt mai mari. Daca afla de la televizor, cred ca nu este in regula”, a spus liderul PSD.

Dragnea a lansat apoi o amenintare voalata la adresa lui Klaus Iohannis.

„E bine ca reprezentanti ai statului roman isi iau angajamente, dar este bine sa fie discutate in tara. S-ar putea ca cineva sa-si ia un angajament iar apoi sa constate ca tara nu poate. Nu e bine sa ne jucam cu asa ceva pentru imagini personale sau pentru a realiza niste intalniri. In campanie am fost singurul lider politic care a anunta ca vom pune in buget 2% pentru aparare”, a mai spus Liviu Dragnea.

”Si eu, si premierul Sorin Grindeanu am aflat de la televizor ca Romania vrea sa cumpere rachetele Patriot. Ne-am suparat foarte tare in ziua respectiva, ne sunam unul pe celalalt, pentru ca nu stiam despre acest lucru (…) Astea sunt lucruri serioase, ca nu cumparam 3 biciclete”, a adaugat liderul PSD.

Sursa: aktual24.ro