Ecaterina Andronescu a fost numita in functia de ministru al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, informeaza Administratia Prezidentiala. Traian Basescu a semnat, luni, decretul de numire a Ecaterinei Andronescu in functia de ministru al Educatiei.

Ceremonia depunerii juramantului de investitura in functia de ministru va avea loc la ora 18,00, la palatul Cotroceni.
Luni, seful statului i-a cerut Ecaterinei Andronescu sa depuna la Cabinetul premierului o declaratie de propria raspundere prin care sa asigure ca nu este implicata in actiuni de plagiat si sa se asigure, totodata, ca nu se afla in stare de incompatibilitate.

„Cu ocazia transmiterii coordonatelor privind ceremonia de investire, presedintele Traian Basescu i-a transmis prim-ministrului Victor Ponta ca ar considera potrivit ca, inainte de ceremonie, doamna Ecaterina Andronescu sa depuna, la Cabinetul prim-ministrului, o declaratie pe proprie raspundere prin care sa asigure ca nu este implicata in actiuni de plagiat in propria lucrare de doctorat si in lucrarile stiintifice si in doctoratele pe care le-a coordonat. De asemenea, presedintele Romaniei a mai transmis, in scrisoare, ca ar fi util ca doamna Ecaterina Andronescu sa asigure ca nu se afla in stare de incompatibilitate, conform normelor legale in vigoare”, se arata intr-un comunicat al Presedintiei.

Intrebata daca va depune o declaratie pe propria raspundere ceruta de presedintele Traian Basescu, Ecaterina Andronescu a spus ca nu este vorba „ca vrea sau nu vrea sa depuna o astfel de declaratie”, dar a sustinut ca exista dovezi ca nu a plagiat si ca acest lucru rezulta din analiza activitatii sale.

„Toata cariera mea profesionala am construit-o pe munca si onestitate. In aceasta cariera profesionala sunt mai multe trepte pe care le parcurgi atunci cand pornesti de jos, de la prima pozitie de asistent stagiar, sef lucrari, conferentiar, profesor si conducator de doctorat. Pentru fiecare etapa pe care o parcurgi se depune un dosar si se constituie o comisie ce trece prin votul Consiliului profesional al Senatului universitar si ajunge la CNATDCU si acest organism da verdictele”, a explicat Andronescu.

Ecaterina Andronescu preia portofoliul MECTS, dupa ce interimatul lui Liviu Pop s-a incheiat pe 30 iunie.