Loading...
”Epoca de aur” revine! Felul in care PSD vrea sa submineze institutiile tarii de siguranta nationala seamana tot mai mult cu modelul Rusiei lui Putin! – Circul Politic

”Epoca de aur” revine! Felul in care PSD vrea sa submineze institutiile tarii de siguranta nationala seamana tot mai mult cu modelul Rusiei lui Putin!

Opozitia sustine ca proiectele lui Liviu Plesoianu, care prevad ca mandatul sefilor SRI, SIE, SPP si STS sa fie limitat la patru ani, denota ca acesta vrea sa submineze institutiile de siguranta nationala. In schimb, PSD e de acord cu initiativele, in timp ce ALDE spune ca sunt de luat in calcul.

„Plesoianu reprezinta, fie ca realizeaza sau nu, interesele Rusiei la Bucuresti. Actioneaza ca un agent de influenta, al carui scop este subminarea institutiilor din zona de securitate. Cred ca in sensul acesta trebuie vazute aceste modificari. Pe mine ma ingrijoreaza atacurile unor lideri PSD, printre care se numara si Plesoianu, la adresa partenerilor nostri euro-atlantici, in special la adresa SUA. Modificarile in aceste zone legislative trebuie sa urmeze valorile euro-atlantice. Modificarile trebuie facute cu scopul de a eficientiza munca lor si de a intari controlul civil. Din pacate, vedem ca acesti oameni urmaresc intarirea controlului politic. Pentru noi modelul este Washington. Pentru PSD modelul este Rusia lui Putin”, a declarat, pentru Mediafax, deputatul USR, Lucian Stanciu Viziteu, membru in Comisia parlamentara de control al SRI.

Intrebat cum vede initiativele lui Liviu Plesoianu, Ioan Chirtes, membru in Comisia SRI, a raspuns: „In primul rand este opinia personala a domnului Plesoianu. Nu cred ca trebuie ca mandatele sa fie imperative si nu vad pana la urma argumentul pentru a fi statuat doar un mandat. Desigur o dezbatere va fi la nivelul Parlamentului si va trebui acolo ca domnul deputat Plesoianu sa aduca argumente. De ce? In cate tari din UE sunt aceste mandate si, pana la urma, daca vom gandi mai multi parlamentari cu privire la aceste mandate va fi mai bine. Eu oricum nu vad niciun argument.”

Chestionat daca ceea ce sustine in proiecte deputatul PSD, si anume ca vrea sa impiedice posibile abuzuri din partea serviciilor, cum a fost in perioada cand SRI era condus de George Maior si Florian Coldea, senatorul PNL a replicat: „Nu asta e problema noastra ca sa reglam aceste lucruri. Acestea au fost scapari ale legislatiei. Cred ca va trebui sa ne concentram pe legile de functionare a serviciilor secrete, pana la urma pe legile sigurantei nationale. Aici va trebui, intr-adevar, sa intarim controlul parlamentar, controlul civil asupra acestor servicii si bineinteles sa urmam si exemple de buna practica a unor servicii secrete mult mai puternice, din Franta, Anglia. Cred ca dezbaterea trebuie sa fie pe mai multe paliere, nu doar dintr-o simpla perspectiva a ceea ce a fost in trecut. Trebuie sa ne gandim si la viitor.”

Deputatul PSD, Liviu Plesoianu, a depus la Parlament, patru proiecte de lege care prevad ca directorii si adjunctii Serviciului Roman de Informatii (SRI), Serviciului de Informatii Externe (SIE), Serviciului de Paza si Protectie (SPP) si Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS) nu pot ocupa functia decat pentru un mandat de maximum patru ani. Initiativele prevad si ca eliberarea din functie a directorului SRI sa poata fi facuta la propunerea Presedintelui Romaniei, dar si la propunerea unei treimi dintre parlamentari.

„Toate dezvaluirile din ultimii ani cu privire la implicarea abuziva, ilegala si necunostitutionala a unor membri ai serviciilor de informatii in viata politica, economica si sociala romaneasca, precum si cu privire la grava afectare, de catre acestia, a bunului mers al Justitiei, culminand cu desecretizarea protocolului SRI – Parchetul General, alcatuiesc un tablou general oribil, in care sefii serviciilor secrete ajung sa conduca, din umbra, intreaga tara”, se arata in expunerea de motive.

Sursa: aktual24.ro

”Epoca de aur” revine! Felul in care PSD vrea sa submineze institutiile tarii de siguranta nationala seamana tot mai mult cu modelul Rusiei lui Putin! was last modified: aprilie 14th, 2018 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close