Eugen Teodorovici, ministrul de Finante, a avut o iesire golaneasca fata de o jurnalista de la B1TV.ro, care a vrut sa-i adreseze cateva intrebari la Parlament, dupa motiunea de cenzura. Ministrul a facut apropuri sexuale si a jignit postul la care lucreaza jurnalista.
Jurnalista l-a abordat pe Eugen Teodorovici prezentandu-se de la B1TV.ro si intrebandu-l de rezultatul motiunii. „Ce inseamna B1.ro? Vine de la Boii.ro?”, a intrebat ministrul, apoi a continuat cu glume badaranesti.
Transcriptul integral:
Reporter: Buna ziua, de la B1.ro sunt, site de stiri.
Teodorovici: Ce este B1? Ce esta B1? Boii.Ro?
Reporter: Site-ul de stiri B1.ro.
Teodorovici: Boii.ro ati spus? Ce e asta B1.ro?
Reporter: B1.ro
Teodorovici: Aaa. Boii.ro! Nu stiu ce e asta!
Reporter: Ce veti face in continuare, regretati vreo masura?
Tedorovici: Sunteti libera diseara ca sa va spun ce? Nu prea va vad la fata!
Reporter: imi spuneti si mie daca regretati vreo masura?
Teodorovici: imi faceti curte? Faceti curte ca nu va vad ochisorii, dintii vad ca ii aveti pusi!
Reporter: Nu, nu am dintii pusi!
Teodorovici: Dar ce aveti pus?
Reporter: Ce interese aveti acum ca ati scapat de politica…
Teodorovici: Cu dumneavoastra sigur nu!