Europarlamentar PDL despre vizita ministrului britanic: Dacă nu ar exista ceva semnale, n-ar fi venit

388

„Pentru mine, această vizită înseamnă NATO, înseamnă cooperarea nord-atlantică, ceea ce mă îngrijorează foarte tare, pentru că dacă n-ar exista ceva îngrijorări sau semnale, n-ar fi existat această vizită. Să vii pe aeroport, să chemi premierul pe aeroport şi apoi să pleci. Adică, a fost o situaţie destul de urgentă pentru a lua o hotărâre de a face o astfel de întâlnire. Sper ca lucrurile să se rearanjeze şi să ieşim din această situaţie în care ne-au amestecat ultimele evenimente politice, pentru că poziţia noastră în Uniunea trebuie păstrată cu orice preţ, avem nevoie de această poziţie şi nu avem nevoie să fim izolaţi şi în niciun caz nu avem nevoie să intrăm sub influenţa altor state, decât a Uniunii europene„, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, europarlamentarul Marian Jean Marinescu.


El a afirmat că evenimentele din ultima perioadă din ţară, au determinat un raport critic al Comisiei Europene pe MCV, dar şi recomandări fără precedent pentru o ţară membră a Uniunii Europene.

„Din păcate, evenimentele din ultima perioadă au provocat aceste reacţii”, a spus el.

De asemenea, europarlamentarul a spus că eforturile din ultimii cinci ani au fost risipite în doar câteva săptămâni, iar imaginea României devine foarte controversată.

„Din păcate, acum, eu cred că şansele sunt extrem de mici şi că, în urma acestui raport, care are foarte multe puncte negative, va fi greu să avem o decizie în ceea ce priveşte Schengen. (…) Am fi putut avea şansa să se înceteze monitorizarea, am pierdut acea şansă. (…) Sunt recomandări foarte clare. Niciodată nu am avut astfel de recomandări, foarte clare”, a declarat europalamentarul.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos