Loading...
Există o explicație pentru riposta penalilor împotriva DNA: ”Visul de aur al corupților din PSD e să nu mai existe Kovesi!” – Circul Politic

Există o explicație pentru riposta penalilor împotriva DNA: ”Visul de aur al corupților din PSD e să nu mai existe Kovesi!”

Scandalul generat de înregistrările prezentate de fostul deputat Vlad Cosma, în care acesta denunţă modul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din Ploieştie „fabricau” probe şi dosare, se extinde.

Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că asemenea informaţii nu ar trebui să fie subiectul unor dezbateri politice, existând instituţii ale statului care trebuie să verifice veridicitatea lor şi să decidă în consecinţă.

„Eu cred că există instituţii ale statului care trebuie să vadă, să verifice veridicitatea acestor informaţii şi să decidă în consecinţă, în conformitate cu atribuţiile. Nu cred că trebuie să fie subiectul unor dezbateri politice. Există CSM, Inspecţie Judiciară, există ministrul Justiţiei, există Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă se dovedesc a fi adevărate, evident toate instituţiile care au atribuţii în domeniu trebuie să îşi îndeplinească misiunea constituţională şi legală”, a declarat Orban, în Parlament, întrebat despre înregistrările furnizate de Vlad Cosma din care ar rezulta că şeful DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice acte, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Sebastian Ghiţă.

Ludovic Orban a precizat că, în primul rând, trebuie să se stabilească veridicitatea respectivelor înregistrări.
„Eu nu am mare încredere în înregistrări difuzate. Nu se ştie cum şi în ce mod sunt preluate şi sunt extrem de măsurat şi prudent în a da declaraţii publice pe astfel de teme. (…) Să răspundă persoanele care au fost implicate şi care au comis astfel de lucruri”, a afirmat liderul PNL.

Întrebat dacă el consideră că este în pericol funcţia Laurei Codruţa Kovesi, Orban a spus că „visul de aur al corupţilor din PSD este să nu mai existe doamna Kovesi sau alt procuror care să continue lupta anticorupţie”.

Sursa: b1.ro

Există o explicație pentru riposta penalilor împotriva DNA: ”Visul de aur al corupților din PSD e să nu mai existe Kovesi!” was last modified: februarie 12th, 2018 by Roman Samuel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close