Firea a ramas cu aceeasi mentalitate de cand era primar: Stie sa dea niste vouchere, nimic serios

53

Ministrul Familiei, Gabriela Firea a prezentat, marţi, într-o postare, măsurile pentru populaţie care vor fi discutate în şedinţa coaliţiei de guvernare de la ora 13.00.

PSD propune acordarea de Vouchere pentru alimente de 50 de euro, la fiecare 2 luni, pentru familiile vulnerabile, vouchere lunare de 30 de euro pentru elevii cu burse sociale, pentru rechizite şi haine, dublarea cotei de hrană pentru bolnavii din spitale, creşterea valorii tichetelor de masă acordate angajaţilor, de la 20 de lei la 30 de lei şi o schemă de ajutor de stat acordată transportatorilor, pentru decontarea accizei la motorina achiziţionată din ţară.

”Măsuri importante pentru combaterea creşterii preţurilor la alimente şi carburanţi: Vouchere pentru cumpărarea de alimente de bază, pentru familiile vulnerabile şi pentru persoanele cu venituri mici : 50 de euro/voucher la fiecare 2 luni, până la finalul anului. Vouchere acordate lunar, în perioada de şcoală, pentru elevii cu burse sociale : 30 de euro/voucher”, a scris Firea pe Facebook.

Ea mai spune că o altă măsură propusă este ”dublarea cotei de hrană pentru bolnavii internaţi în spitale, de la 11 la 22 de lei şi creşterea alocaţiei de hrană, îmbrăcăminte şi învălţăminte pentru copiii din centrele de plasament”. PSD mai propune ”creşterea valorii tichetelor de masă acordate angajaţilor. Propunere creştere de la 20 de lei la 30 de lei şi schemă de ajutor de stat acordată transportatorilor, pentru decontarea accizei la motorina achiziţionată din ţară. Propunere : 50 de milioane de lei, cu posibilitatea suplimentării”. ”Tot acest pachet social dar şi alte măsuri concrete iniţiate de PSD, pentru sprijinirea oamenilor şi firmelor, vor fi analizate azi în şedinţa coaliţiei iar apoi vor ajunge pe masa guvernului”, arată Firea.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos