FIREA e mandra ca s-a adoptat „bugetul ambitios” de 1.1 MLD EURO care sa rezolve „nevoile bucurestenilor”! USR: „Bugetul NU urmareste o strategie de dezvoltare si nici o lista de prioritati!”

334

Capitala și-a adoptat miercuri bugetul municipalităţii pe 2017, estimat la circa 1,1 miliarde de euro. Primarul general, Gabriela Firea susține, mândră că aceste este un „buget ambiţios“ făcut pentru a rezolva cât mai multe probleme. USR spune, dimpotrivă, că e unul fără legătură cu ”nevoile oraşului“.

Pentru marile proiecte de infrastructura aflate in lucru:

  • circa 80 milioane de euro:
    • strapungere bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – 24,5 milioane lei, Penetratie Splaiul Independentei – Ciurel – 90 milioane lei, reabilitare Soseaua Pantelimon si parcarea park&ride – 70 milioane lei, largire str. Fabrica de Glucoza – 15 milioane lei, Pasajul Piata Sudului unde s-au acoperit cele 100 milioane lei pierdute din fonduri europene.
    • In afara de largirea strazii Fabrica de Glucoza, anuntata inca din 2010, anul acesta nu va incepe nicio lucrare noua de infrastructura.
    • Largirea strazii Prelungirea Ghencea, Pasajele de la intersectia Soselei Colentina cu str. Doamna Ghica si Sos. Andronache, rezolvarea conflictului de trafic de la Piata Delfinului unde se varsa Strapungerea Doamna Ghica – toate sunt proiecte asteptate in zadar de bucurestenii care tranziteaza aceste zone, unde la orele de varf traficul este de cosmar. S-a ajuns in aceasta situatie deoarece fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, nu a pregatit studii de fezabilitate si licitatii pentru aceste proiecte, ca ele sa poate fi bugetate, iar lucrarile sa inceapa.

Sume mici pentru proiectele din Planul Integrat de Dezvoltare Urbana

Acesta prevede amenajarea unor spatii pietonale in centrul Bucurestiului, parcari subterane si piste pentru biciclete. Dupa pregatirea documentatiilor, municipalitatea va aplica pentru finantare europeana. In plus, s-au alocat pentru studii de fezabilitate urmatoarele sume:

– Largirea Soselei Bucuresti-Magurele – 140.000 lei;

– Prelungire str. Brasov intre Sos. Alexandriei si Prelungirea Ghencea – 600.000 lei;

– consultanta parcaje subterane/supraterane – 3 milioane lei;

– supralargirea str. Avionului – 600.000 lei;

– pasaj suprateran Doamna Ghica – 500.000 lei;

– etapa II strapungere Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu – Vitan Barzesti – 500.000 lei;

55 milioane de lei pentru biserici si 30 milioane lei pentru statui.

In plus, Primaria Capitalei aloca din bugetul pe anul 2017  peste 180 milioane lei celor trei institutii care organizeaza spectacole, concerte, targuri, festivaluri si alte evenimente culturale. Mai exact,  Centrul de Creatie, Arta si Traditie al Municipiului Bucuresti are un buget propus de 59 milioane lei, ARCUB –  73 milioane lei, iar  Centrul de Proiecte si Programe Educationale si Sportive pentru Copii si Tineret (http://proedus.ro/) – 52 milioane lei. Circul si teatrele bucurestene mai primesc inca 350 de milioane de lei, scrie revista22.ro.

Proiecte de infrastructura care primesc bani in 2017

– Modernizare Pasaj Eroii Revolutiei – pasaj pietonal  – 8 milioane lei;

– Strapungere bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – 24,5 milioane lei;

– Managemetul traficului – 400.000 lei. Valoarea proiectului este de circa 150 milioane lei si a mai ramas de realizat circa 60 milioane lei;

– Penetratia Prelungirea Ghencea – Domnesti – 5 milioane lei;

– Strapungerea Buzesti-Berzei-Uranus – 7,6 milioane lei;

– Penetratie Splaiul Independentei – Ciurel – 90 milioane lei;

– Reabilitare bd. Liviu Rebreanu, faza II – circa 14 milioane lei;

– Reabilitare bd. Aerogarii – 7 milioane lei;

– Reabilitare Soseaua Pantelimon – parcarea park&ride – 70 milioane lei;

– Reabilitare Soseaua Iancului –  circa 12 milioane lei

– Largire str. Fabrica de Glucoza – 15 milioane lei;

Proiecte de investitii noi – 18 milioane lei

– Ansamblul Urban Complex – Pod Mihai Voda – Pod pietonal si pentru biciclisti peste Dambovita si parcaje subterane – 1,2 milioane lei din valoarea proiectului estimata la 140 milioane lei;

– Spatiu public urban Podul CalicilorAmsamblu urban Domnita Balasa, Parcaj subteran, amnajare urbana Palatul de Justilie  – 1,1 milioane lei din valoarea proiectului estimata la 103 milioane lei;

– Piata Constitutiei – Spatiu public cu parcaj subteran – 3 milioane lei din valoarea proiectului estimata la 205 milioane lei;

– Palatului cu parcaj subteran (Nord) – 1,8 milioane lei din valoarea proiectului estimata la 80 milioane lei;

– Modernizare spatiu urban public Sala Palatului cu parcaj subteran (Sud)  – 1,7 milioane lei din valoarea proiectului estimata la 72 milioane lei;

– Parcaj subteran – URANUS – Piata Rahova – 1,6 milioane lei din valoarea proiectului de 23 milioane lei;

– Proiect „Cheiul Dambovitei Unirii – Izvor”, Splaiul Independentei – Pod Unirii – Pod Izvor – 600.000 lei din valoarea proiectului de 27 milioane lei;

– Traseu prioritar pietonal si de biciclisti (contine 42 de subproiecte) – 3,5 milioane lei din valoarea proiectului de 288 milioane lei;

– Modernizare spatiu public Zona Manastiri Antim, inclusiv parcaje  – 450.000 lei din valoarea proiectului de 11,5 milioane lei;

– Nod intermodal de transport Piata Romana – 450.000 lei din valoarea proiectului de 11 milioane lei;

– Reabilitarea Bd. Unirii de la Piata Constitutiei la Piata Unirii cu traversare la Str. George Georgescu – 500.000 lei din valoarea proiectului de 68 milioane lei;

– Modemizare spatiu public urban Piata de Flori George Cosbuc – 400.000 lei din valoarea proiectului de 17 milioane lei;

– Reconfigurare Calea Grivitei intre Gara de Nord si Calea Victoriei  – 600.000 lei din valoarea proiectului de 29 milioane lei;

– Reconfigurare Calea Mosilor intre Str. Baratiei si Bd. Carol I – 500.000 lei din valoarea proiectului de 24 milioane lei;

– Penetratie si racord Splaiul Unirii – Autostrada Bucuresti – Constanta – 10.000 lei din valoarea proiectului de 1,3 miliarde lei;

– Penetratic Bd. Timisoara – 10.000 lei din valoarea totala aproiectului – 188 milioane lei;

– Strapungere si supralargire Str.Avionului – 10.000 lei din valoarea totala aproiectului – 615 milioane lei;

– Supralargire Bd. Expozitiei – 10.000 lei din valoarea totala a proiectului – 231 milioane lei;

-Supralargire Calea Grivitei – 10.000 lei din valoarea totala aproiectului – 159 milioane lei;

– Pasaj subteran sos. Nordului str. Elena Vacarescu – 10.000 lei din valoarea totala a proiectului – 135 milioane lei;

– Nod intermodal Razoare – 10.000 lei din valoarea totala aproiectului – 907 milioane  lei;

– Modernizare Piata Arcului de Triumf si pasaj pietonal – 10.000 lei din valoarea totala a proiectului – 110 milioane lei;

– Intregire Splaiul. Uniri-zona Bd. Marasesti Hanului Manuc – 10.000 lei din valoarea totala a proiectului – 149 milioane lei;

– Supralargire str. Brasov pana la sos. Alexandriei cu pasaj rutier la inters str. Brasov, bd. Ghencea –  10.000 lei din valoarea totala a proiectului – 235 milioane lei;

– Reabilitare sistem rutier si linie de tramvai Dimitrie Pompei si Barbu Vacarascu –  10.000 lei din valoarea totala a proiectului – 212 milioane lei;

– Diametrala N-S, etapa II str. Vasile Parvan str. Uranus – 10.000 lei din valoarea totala a proiectului – 722 milioane lei;

– Imbunatatirea retelei stradale si extinderea retelei de tramvai necesare dezvoltarii Complexului Coloseum – 10.000 lei din valoarea totala a proiectului – 60 milioane lei;

– Reconfigurare intersectie sos. Pantelimon – Bd. Chisinau si pasaj rutier denivelat subteran 10.000 lei din valoarea totala a proiectului – 133 milioane lei;

Ce spune Firea despre buget

„Prioritatile bugetului Municipalitatii sunt in acest an asigurarea unor conditii cat mai bune in sistemul de sanatate publica si in unitatile de invatamant, precum si rezolvarea marilor probleme de infrastructura ale Bucurestiului. Pentru sanatate am prevazut suma de 83 de milioane de euro, pentru cele 19 spitale din subordinea Primariei si pentru cabinetele scolare medicale si stomatologice. Vom continua programul de dotare cu aparatura ultramoderna demarat anul trecut, cu o alocare de 15,5 milioane de euro, iar pentru investitii am prevazut 57 de milioane de euro, suma care include si necesarul pentru finalizarea obiectivelor de la spitalele Gomoiu si Foisor in valoare de 24 milioane de euro. De asemenea, s-au inclus in buget sumele necesare pentru intocmirea studiului de fezabilitate pentru construirea unui spital metropolitan ultramodern, conform standardelor europene, cu aproximativ 2000 de paturi, investitie care se va situa in jurul valorii de 300 milioane de euro„, a declarat primarul Gabriela Firea la inceputul sedintei de Consiliu General.

„Am alocat 80 de milioane euro pentru proiecte de infrastructura, aici fiind cuprinse atat sumele necesare continuarii sau chiar finalizarii marilor proiecte demarate in anii trecuti, care nu pot fi puse in paranteza doar pentru faptul ca nu au fost initiate de actuala administratie, precum si banii necesari demararii unor noi proiecte. De asemenea, sunt cuprinse sume pentru proiecte foarte importante, menite sa fluidizeze traficul in Bucuresti, cum ar fi supralargirea Prelungirea Ghencea, faza II a pasajului Ciurel, supralargiri si traversari in zonele Andronache, Petricani, Colentina, Doamna Ghica, Dimitrie Pompei, strada Jandarmeriei si sos. Bucuresti – Magurele. Am prevazut in Buget suma de 11 milioane de euro pentru constructia de parcari, de tip park&ride (Cora Pantelimon) dar si cele cuprinse in PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbana – Centrul Bucurestiului), respectiv parcarile subterane din Piata Constitutiei, Sala Palatului, Piata Lahovari, Uranus – Calea Rahovei„, a mai spus primarul general.

„Nu in ultimul rand, exista aprobati indicatorii economici in valoare totala de 73 milioane de euro pentru proiectul realizarii de piste de biciclete si amenajari conexe, din care anul acesta au fost alocati 2 milioane de euro, proiectul fiind eligibil pentru obtinerea unei finantari nerambursabile din partea UE. Tot la capitolul investitii, mentionez si alocarea sumei de 6 milioane de euro pentru consolidarea cladirilor cu risc seismic, suma care va fi suplimentata la rectificare in masura in care va fi necesar. Pentru comparatie, in ultimii trei ani s-au alocat pentru acest gen de lucrari, cumulat, 1,3 milioane de euro. La RATB au fost prevazuti 121 milioane de euro reprezentand subventia pentru diferenta de pret la transportul de calatori si 11 mil. de euro pentru investitii. La aceste sume se adauga 7 milioane de euro alocati Directiei de Transporturi a Primariei pentru achizitia de mijloace noi de transport in cadrul programului aprobat, in valoare de 492 milioane de euro care cuprinde 400 autobuze, 100 de troleibuze si 100 de tramvaie. Pentru RADET au fost alocati 125 milioane de euro, din care 106 milioane euro reprezinta subventia pentru energia termica livrata populatiei, iar 19 milioane de euro investitii„, a mai declarat primarul general.

Ce spune opozitia

Ciprian Ciucu, consilier PNL:

Este un buget care nu adreseaza prioritatile Bucurestiului, Gabriela Firea a identificat gresit prioritatiele Bucurestiului, nu le-a bugetat. Prioritatea numarul 1 o reprezinta traficul si poluarea generata de trafic. Aceasta duce la o mortalitate uriasa din cauza bolilor respiratorii in Bucuresti.  Prioritatea numarul 2 o reprezinta sistemul de termoficare. Pentru investitii la RADET se acorda 0,36 % din buget! Prioritatea numarul 3 o reprezinta riscul seismic. Tot 0,36% a alocat pentru riscul seismic, 19 milioane lei. Cea mai mare problema a actualului buget o reprezinta subventiile. Subventiile inhiba dezvontarea Bucurestului, nu ne mai raman bani pentru investitii. Pentru a scapa de subventii trebuie sa eficientizam atat RATB cat si RADET. Acest buget denota incapacitatea primarului Firea de a gandi in politici cu indicatori masurabili. Acest buget arata incapacitatea de a planifia strategic si de a corela planificarea strategica cu planificarea bugetara la nivelul Bucurestiului! Asa cum mi s-a confirmat, este un buget facut pe exclusiv metoda istorica: nicio institutie nu a fost evaluata, niciun serviciu public nu a fost evaluat spre eficientizare. Banii pentru investitii, sunt cca 2% din volumul bugetar. Foarte putin! O capitala de anvergura Bucurestiului ar trebui sa aloce un optim de cca. 10% pentru investitii!  Banii de „alte cheltuieli” sunt 12% din buget. O suma enorma, despre care nu stim nimic”.

Roxana Wring, lider de grup consilieri USR:

„Bugetul este unul netransparent, neprietenos si aproape imposibil de vizualizat, nu urmareste o strategie de dezvoltare si nici o lista de prioritati. Din proiect, nu se intelege nimic legat de care ar fi prioritatile administratiei actuale. Asta daca nu punem la socoteala statuile si bisericile. Pentru statui de tot felul sunt bugetate 30.000.000 de lei, 8.000.000 de lei fiind pusi „de-o parte” doar pentru refacerea statui lui I.C. Bratianu. Pe langa statui, transportul in comun este lasat aproape de izbeliste, caci pentru achizitionare de autobuze, troleibuze si tramvaie sunt bugetate doar 31.000.000 de lei. De asemenea, bugetul pe anul acesta opereaza cu cel mai mare deficit din ultimii ani, peste 975.000.000 de lei”.