Fostul ministru democrat-liberal Valentin Iliescu a intrat in PSD

376

Valentin Iliescu, fostul ministru al Relatie cu Parlamentul in guvernele Boc si Ungureanu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ca a devenit membru PSD Valcea.

„Sunt de o saptamana membru al social-democratilor valceni. Recunosc ca nu am dorit o mediatizare a acestui eveniment, pentru ca nu am intrat in partid pe pozitia de a pretinde ceva. De aceea am avut doar o discutie de bun simt cu Ion Cilea (presedintele PSD Valcea n.r.) si totul a fost in comun acord. Partidul Social Democrat la Valcea are traditie, este unul din partidele puternice de aici pentru ca are la baza oameni de calitate. Ceea ce nu as putea spune de democrat-liberali, cei care m-au exclus fara nici un drept de apel, uitand cat am muncit pentru ei”, a precizat Iliescu.

Valentin Iliescu a fost exclus din PDL Valcea in urma cu o luna, liderii valceni acuzandu-l de „dublu limbaj” si pentru o campanie pro demiterea lui Traian Basescu, desfasurata cu ocazia referendumului din 29 iulie.

Iliescu a venit la Valcea in 2010 dupa arestarea fostului lider al PDL Valcea, Mircia Gutau, candidand pentru functia de presedinte al organizatiei judetene a partidului.

In urma cu o saptamana Valentin Iliescu a fost primit oficial in randul organizatiei judetene a PSD Valcea, desi in aceasta vara nu exclusese ideea inscrierii in PNL.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos