Generalul Ilie Nastase apara Rusia si vrea ca tara noastra sa nu se implice: ”Nu este războiul meu, al României”

925

Fostul mare jucător de tenis, Ilie Năstase, general în armata română, se declară împotriva intervenției militare a Rusiei în Ucraina, însă consideră că România trebuia să stea departe de acest conflict, conform România TV.

„Nu este războiul meu, al României. Cineva a spus ca nu e pregătită armata română de război. E pregătită, dar nu pentru un război cu Rusia, ci cu o țară mică.

De ce vorbim noi mai mult decât Ungaria? De ce ne dam noi mari? Acum şase luni Ucraina spunea că nu recunoaște limba română în rândul românilor din Ucraina. Ştiaţi că a fost împotriva noastră să intrăm în NATO?

Condamn Rusia pentru războiul ăsta, dar nu sunt de acord ca noi să ne băgăm în faţă acolo, să ne ducem peste băiatul ală, care a fost actor. Suntem şi noi cineva.

Aţi văzut câte miliarde a primit Ucraina? Noi ce am primit de la SUA? Nu am primit nimic. A trebuit sa ne platim si rachetele. Suntem foarte importanţi în NATO, suntem cei mai importanţi după SUA”, a încheiat, ironic, Ilie Năstase, potrivit România TV.

Printr-un decret prezidențial din data de 1 decembrie 2008, Ilie Năstase a fost înaintat în gradul de general-maior (cu 2 stele) în retragere în Ministerul Apărării.

În 19 iulie 2016, președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe Ilie Năstase cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos