Geoana, atac la Turcescu: „E de Cartea Recordurilor ca un ofiter acoperit sa modereze o dezbatere prezidentiala!”

330

Audiat în Comisia de anchetă a prezidențialelor din 2009, Mircea Geoană a acuzat calitatea de ofițer acoperit a moderatorului dezbaterii, Robert Turcescu. În replică, fostul jurnalist a spus că avansarea sa în grad ca ofițer acoperit a avut loc după dezbaterea cu pricina, scrie evz.ro.

Fostul candidat la președinția României, Mircea Geoană, a precizat, ieri, la audierea din Comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, constituită în urma dezvăluirilor lui Dan Andronic, că dacă ar fi știut că Robert Turcescu este ofițer acoperit nu l-ar fi acceptat ca moderator.

Afirmațiile au fost făcute de Geoană în contextul în care fostul jurnalist, actual deputat PMP, Robert Turcescu, l-a întrebat de câte ori l-a vizitat pe mogulul de presă, Sorin Ovidiu Vîntu.

„Cred că suntem în Cartea recordurilor – un ofițer acoperit moderează o dezbatere prezidențială. În fine, este o operațiune excepțională. Nu știu dacă există undeva în lumea democratică cât de cât autentică o situație în care un ofițer acoperit să modereze. Cum un ofițer acoperit a ajuns în situația respectivă, asta iarăși este o întrebare foarte interesantă și o întrebare la care nu am răspuns”, a declarat Geoană.

„Un mod de operare” la alegeri

Fostul candidat PSD a precizat că acest lucru spune multe despre democrația din România. El a adăugat că a existat un „mod de operare” în 2009, intuind către influenţarea alegerilor. „Situația este absolut inedită și întrun fel ne arată încă o dată un mod de operare și asta, de fapt, deranjează mai mult și decât elementul personal, (…) cu ce metode câștigă cineva alegeri și ce metode sunt folosite într-o democrație plăpândă ca a noastră. Mi se pare că este un lucru care, privind acum în retrospectivă, este absolut inacceptabil. Cred că este o operațiune pe care cei care eventual, repet, condiționez și contextualizez declarațiile mele, dacă au avut cumva în vedere să pună un acoperit să modereze o dezbatere prezidențială, este extrem, extrem de grav”, a explicat el.

Avansat după 2009

Deputatul PMP Robert Turcescu a răspuns că el a devenit ofiţer acoperit după dezbaterea din 2009. „Celebra listă cu avansările făcute la secret de domnul Gabriel Oprea şi răspunsul MApN arată că avansarea mea în grad, sub acoperirea domnului Oprea, s-a întâmplat la mult timp după dezbaterea prezidenţială din 2009”, a afirmat fostul moderator al dezbaterii.

Limitele democrației, depășite

Rugat de deputatul ALDE, Steluța Cătăniciu, membru în Comisia de anchetă, să ofere mai multe detalii despre acest „mod de operare”, Mircea Geoană a explicat că au fost depăşite limitele democraţiei prin multe incidente.

„Sunt piese disparate dintrun puzzle, dintr-un tablou. (…) Este evident, este o operațiune deliberată, determinată, de folosire a unor instrumente, care din punctul meu de vedere depășesc limita democrației”, a spus el. Geoană a subliniat însă că nu poate afirma dacă cineva, „dintr-o structură”, a determinat aceste acţiuni, fiind „o speculaţie”. „Semne de întrebare în mod clar există”, a adăugat el.

Sondajul CURS

Mircea Geoană a fost întrebat şi despre sondajul amintit şi de fostul şef al campaniei PSD, Viorel Hrebenciuc:

„A existat un sondaj, nu știu cât de masiv a fost, nu mai țin minte pe ce număr de subiecți. A fost făcut cu o companie locală, cu CURS, dacă nu mă înșel. Am avut și o echipă de consultanți din SUA care a lucrat cu noi și cu care am făcut, cum se face în orice campanie, cercetare sociologică și de unde, într-un fel, și încrederea noastră și poate și modul meu efuziv de a mă exprima după anunțul exit-poll-urilor”, a explicat Geoană. amintind de jenantul episod cu „Mihaela, dragostea mea!”.

Programul audierilor comisiei

Președintele Comisiei, Mihai Fifor, a anunțat că directorul STS, Marcel Opriș, Gabriel Oprea, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Teodor Baconschi, Eugen Tomac sunt printre cei care sunt așteptați săptămâna aceasta pentru audieri de către parlamentarii comisiei speciale care anchetează alegerile din 2009. Fifor a adăugat că Predoiu nu a confirmat participarea, iar că Onțanu nu a putut fi contactat.

Acuzații de filaj la vizita de la casa lui Vîntu

Mircea Geoană a mai declarat că vizita la Sorin Ovidiu Vîntu de dinainte de alegeri a avut un impact „modest” asupra rezultatului, care putea fi acoperit de diferenţa mare între el şi Traian Băsescu. El a subliniat că i se pare mult mai important să știe cine şi cum l-a „filat” înainte de scrutin.

„Cât de mult sau cât de puţin a contat vizita mea în seara de dinainte este o chestiune, încă o dată, subiectivă. Eu cred că a contat puţin, că a fost un pretext. Cred că este mai interesant de văzut cine stătea pe urmele unui candidat prezidențial, cu o noapte înainte, făcând astfel de poze. Erau niște jurnaliști bine intenționați sau erau alții?”, s-a întrebat Geoană.

Un pretext

El a afirmat că este „ciudat” faptul că a fost „filat” înainte de alegeri, fără să ştie cine a comandat urmărirea sa, însă a repetat că impactul vizitei în alegeri a fost redus.

„În opinia mea, și vă spun asta la distanța și cu calmul, și fără nicio intenție de revenire în politica românească, că a fost un pretext, a fost folosit, și care a avut un impact, din punctul meu de vedere, modest. Diferența de voturi era mai mult decât acoperitoare pentru orice eventual impact negativ al vizitei mele în acea seară”, a spus el.