GHINION! Teamnet, companie infiintata de Sebastian Ghita si abonata la contracte cu statul, intra de luni in insolventa!

576

Lovitură puternică primită de fostul deputat Sebastian Ghiță. Teamnet, compania înființată de cel mai căutat om din România, a renunțat la contractele cu statul și își va cere luni insolvența.

Teamnet, companie infiintata de fugarul Sebastian Ghita, “abonat” la contractele cu statul, isi va cere luni insolventa, tribunalul urmand sa decida daca vor incepe, sau nu, procedurile adiacente, conform mai multor surse din companie, scrie stiripesurse.ro.

Anumite departamente nu si-au primit salariile de trei luni.

Mai mult, vor urma disponibilizari masive in cadrul companiei, conform surselor, care au dorit sa ramana anonime.

Directorul Teamnet International, Bogdan Padiu, si administratorul Asesoft International, Cristian Anastasescu, au fost pusi sub control judiciar in noul dosar care il vizeaza pe Sebastian Ghita, acuzat ca a cerut peste 5 milioane de lei unor firme IT pentru contracte ale caror beneficiari au fost, intre altii, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Transelectrica. In cazul lui Ghita, Tribunalul Prahova a disjuns cauza, dispunand ca termen pentru a se pronunta asupra propunerii de emitere a unui mandat de arestare preventiva in lipsa data de 6 martie.

Bogdan Padiu, directorul Teamnet, se afla sub control judiciar. Compania are circa 600 de angajati, urmand insa ca, dupa demararea procedurilor de insolventa, cateva sute sa fie disponibilizati, conform surselor din companie.

Teamnet este una dintre companiile care au fost “abonate” la contracte cu statul, situandu-se in top-ul acestora, dupa Siveco, Dimar si UTI, in 2016, conform Agentiei pentru Agenda Digitala a Romaniei. Teamnet a incheiat 26 de contracte, cu 17 autoritati ale statului, in valoare de 258 milioane de lei.

Compania a generat in 2015 afaceri de peste 70 de milioane de euro si un profit net de circa 1 milion de euro, conform datelor de la Ministerul de Finante.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos